Distracție diurnă la Electric Castle

Deși e abia spre mijlocul maratonului muzical de lângă Cluj, ediția de anul acesta al festivalului Electric Castle poate fi socotită deja o reușită, începând cu line-up-ul și încheind cu vremea, care pare să țină cu „castelanii”.

Deși e abia spre mijlocul maratonului muzical de lângă Cluj, ediția de anul acesta al festivalului Electric Castle poate fi socotită deja o reușită, începând cu line-up-ul și încheind cu vremea, care pare să țină cu „castelanii”. Astfel, zilele acestea, satul Bonțida a devenit capitala muzicală a României, atrăgând zilnic zeci de mii de fani din țară (peste 23.000 în prima zi, conform estimărilor), dar și de afară. 

Partea cea mai bună la un festival de asemenea proporții este faptul că ai tot timpul zilei ceva de făcut, chiar dacă pe scenele de pe domeniul care găzduiește evenimentul nu evoluează vreun cap de afiș. Profitând de vremea excelentă din a doua zi a festivalului, „castelanii”care n-au campat aici au început să „curgă” din Cluj spre Bonțida  înainte de prânz. 

Printre nenumăratele posibilități de distracție oferite de organizatori, participanții la Electric Castle, când nu dansau ori pur și simplu făceau plajă, au avut următoarele opțiuni: să joace o partidă de volei pe plajă, să practice un inedit baschet (se aruncă o mingiucă în niște găleți pline cu apă dispuse în forma cercurilor olimice, iar dacă un concurent nimerește găleata, un membru al echipei adverse și-o varsă în cap), să se dea în leagăne, să-și facă selfie-uri la oglindă sau să-și ia suveniruri care să le amintească de o zi splendidă de la Electric Castle.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.