de Robert Diaconeasa
Și anul acesta, Clujul este pregătit pentru patru zile magice în care urmează să vibreze la maxim, în timpul unuia dintre cele mai cool festivaluri muzicale din Europa, UNTOLD! Nume recunoscute la nivel mondial în muzică vin să încingă atmosfera în cel mai prietenos oraș al Europei. Ți-ai făcut bagajele și te-ai înarmat cu energie pozitivă? Atunci iată ce trebuie să știi despre festival!
Între 4 și 7 august 2016 distracția trece la un alt nivel în inima Ardealului, unde Clujul se împarte în 6 scene oficiale. De joi până duminică, iubitorii de muzică, spectacol și socializare alături de oameni cool vor avea parte de nenumărate ore de distracție, asigurate de către nume internaționale precum Tiesto, Faithless, Fedde Le Grand, Naughty Boy, James Arthur, Scooter, Chase & Status, Armin Van Buuren, Parov Stelar, Afrojack sau Martin Garrix. Din peisaj nu vor lipsi nici nume românești extrem de sonore precum INNA și gașca Global Records, Golan, Moonlight Breakfast, Alexandrina, RACLA sau Subcarpați, dar și Smiley & gașca de la HaHaHa Production, care este partener special al celui mai mare festival muzical din Europa. Alături de Smiley vor urca pe o scenă, special amenajată în centrul Clujului, Sore, Feli, Cabron, Silviu Pașca și nou înființata trupă de băieți - SHOT.
Iată ce nu trebuie să ratezi la UNTOLD!
Ziua 1:
Pe 4 august, începând cu orele 17.00, pe scena principală va urca INNA, românca recunoscută la nivel internațional, mignona pe care mexicanii o venerează de-a dreptul.

Alături de ea vor urca colegii de la Global Records, iar show-ul lor incendiar va fi continuat în același ritm HOT cu o prestație din partea englezului Naughty Boy, DJ-ul care a făcut furori la nivel mondial cu piesa „La La La”, în colaborare cu Sam Smith.

Acesta va fi precedat de James Arthur (câștigătorul X Factor UK 2015) și Faithless, iar de la orele 00.00 scena va fi acaparată de greii muzicii electronice precum Fedde Le Grand, Tiesto (deja îndrăgostit de publicul român) și Dimitri Vegas & Like Mike – cel mai bun duo DJ al momentului. Cei doi au participat la prima ediție a festivalului UNTOLD și le-a plăcut atât de mult încât au rămas două zile în plus în Cluj și și-au rezervat încă de pe atunci șederea în România în perioada 4-7 august 2016.
Faithless

Dimitri Vegas & Like Mike – Live @ Tomorrowland 2016

Tiesto

Pe celelalte scene, spectatorii pot urmări show-uri live ale unor artiști precum Rudimental, Moonlight Breakfast sau Paul Damixie, DJ-ul proiectului Radio Killer.
Moonlight Breakfast – Time

Ziua 2:
5 august începe în forță cu trupa Subcarpați la scena principală, de la ora 18.00, iar de la ora 21.00 trebuie să vă pregătiți să strigați cât puteți de tare „Hyper Hyper”, „Move Your Ass” sau „Maria (I Like It Loud)” pentru că pe scenă vor urca nemții de la SCOOTER, care au pregătit un show happy hardcore techno de neuitat.
Subcarpați – Balada românului

SCOOTER – Maria (I Like It Loud)

De asemenea, nu-i ratați pe RACLA și Argatu la scena Alchemy, unde seara se va încheia cu un DJ set din partea englezilor de la Chase & Status.
Argatu

Chase & Status

Nu uităm de Smiley și echipa Hahaha Production, care a pregătit un show incendiar pe o scenă amenajată în centrul orașului. Artistul a promis un spectacol care se va lăsa cu insomnii, iar la cât de ambițios și muncitor știm că este, cu siguranță așa va fi.

Ziua 3:
Pe data de 6 august e rândul GOLANilor să ia cu asalt scena principală și să încânte publicul cu un show care a impresionat deja mulți dintre fanii pe care proiectul îi are în toată Europa. După ce au făcut furori prin Franța și Cehia lately, revin la Cluj ca să-și confirme potențialul și în fața publicului de la UNTOLD. După câteva alte concerte prin țară, jumătatea lunii august îi prinde în turneu european, prima oprire fiind la Budapesta, la celebrul festival Szeget (16.08.2016). După care se opresc la Viena pentru două zile de cântări, pe 18 și 19. Așadar, e clar că sunt foarte buni și că nu trebuie să-i ratezi.

Seara la scena principală se va încheia într-un mare fel, cu un DJ set din partea zeului muzicii trance, Armin Van Buuren, care a promis că nu se va dezlipi de pupitru cel puțin 3 ore! Ei, ăsta da „moment”! ☺ Apropo, știați că UNTOLD este singurul festival din 2016 care a reușit să-i adune în același loc pe cei mai buni 5 DJ-i ai lumii? O performanță incredibilă, right? ☺

Pe scenele secundare avem parte de alte show-uri foarte bine pregătite, chiar și din partea unor artiști români cu greutate precum Raku sau Grasu XXL, care vin să aducă hip-hop-ul în centrul atenției, pe scena Alchemy, începând cu orele 22:30.
Raku

Grasu XXL

De cealaltă parte, pe scena Stormkeep îl vom putea urmări de la orele 00.00 pe Manuel Riva, producătorul român care se aude în toate difuzoarele cu piesa „Mhm Mhm”. Recent a și licențiat-o în Statele Unite ale Americii, prin intermediul celor de la Radikal Records. Felicitări!!! Manuel va mixa în această seară într-o cursă charter care decolează din București cu direcția Cluj, pusă la dispoziție de către TAROM pentru fanii festivalului. Gazda petrecerii din avion va fi chiar INNA!

Ziua 4:
Ultima zi de festival păstrează cireșele de pe tort la scena principală, unde băieții de la Șuie Paparude dau start distracției începând cu orele 17.00.

După ritmuri DNB care vor ține o oră și jumătate va veni rândul englezului Labrinth să pătrundă adânc în inimile fanilor săi cu vocea care s-a făcut auzită de milioane de oameni din întreaga lume după lansarea piesei „Jealous”, în urmă cu un an.

Ca să fie siguri că va fi o seară cu adevărat memorabilă, organizatorii l-au programat tot pe scena principală pe cel mai de succes DJ/ producător austriac, Parov Stelar, pionierul muzicii electro swing, care a pregătit publicului de la Cluj un show exploziv alături de band-ul său, pe ritmuri amețitoare de jazz, house, electro și breakbeat.
Spectacolul se încheie în glorie cu show-uri din partea celor de la Lost Frequencies, pe care i-am auzit pe radio cu super hit-ul „Are You With Me”, Afrojack, dar și cel mai tânăr DJ din elita mondială, Martin Garrix, care nici măcar nu are vârsta legală să bea alcool în Statele Unite, dar se află pe locul 3 în topul celor mai buni DJ-i din lume. Iar la doar 20 de ani are lumea la picioare prin intermediul producțiilor sale EDM de super succes. WOW!
Lost Frequencies
Afrojack
Martin Garrix

Celelalte 5 scene nu vor duce lipsă de momente cheie, printre artiștii care vor performa numărându-se John Digweed, unul dintre pionierii stilului progressive house. Sau, revenind pe plaiurile mioritice, Macanache – devenit deja un personaj controversat, dar autentic, așadar pe gustul publicului, și trupa Yelllow, un proiect electro-pop super cool. Știai că toboșarul trupei este medic pediatru? Îți spun eu, e pediatrul fetiței mele! ☺)

Yelllow













































