de Alex Hapiev
DJ-ul olandez Martijn Gerard Garritsen, cunoscut în toată lumea sub numele de scenă Martin Garrix, a mixat în ultima zi a la Untold, făcând să vibreze scena de la Cluj Arena. Înainte de a dansa cu un stadion întreg, l-am luat la întrebări pe superstarul noului val al DJ-ilor olandezi.
KISS FM: Bună, Martin! Bine ai venit în România, bine ai venit la Untold! Cum te simți?
Martin Garrixx: Mă simt grozav! Sunt pentru prima oară aici, sunt super încântat și abia aștept să mixez pentru publicul român.
Ce ai pregătit pentru Untold?
Piese noi, nelansate încă, multă energie pe scenă și distracîie. Am auzit o mulțime de povești minunate de la prietenii mei DJ care au avut ocazia să se afle aici pe scenă, zilele trecute.
De ce ai ales sa colaborezi cu Bebe Rexha pentru noul tău single „In the name of love”?
Am ales-o pe Bebe pentru că are o voce frumoasă, unică. Din momentul în care începe să cânte, îți atrage atenția, te captivează și te trage în piesa. Așa este pe orice piesă pe care a făcut-o. Sunt foarte mândru că am colaborat cu ea și sunt extrem de încântat de rezultat.
Cum e viața de rezident in Ibiza?
Multă distracție, îmi place! Trăiesc unul din cele mai bune momente din viața mea și fiecare show se îmbunătățește de la unul la altul. În fiecare vineri am câte un spectacol, iar după ce se termină, mă uit împreună cu echipa pe înregistrare, venim cu ajustari și le aplicăm pe show-ul urmator. Așadar, devine din ce în ce mai bine și e absolut minunat să vezi întregul proces.
Ești tot timpul în turneu. Cum ți se pare experiența?
Sunt aproape tot timpul în turneu. Reușesc să fac oamenii fericiți făcând ceea ce mă face pe mine fericit. Îmi place asta,după cum îmi place să fiu și în studio, lucrând la piese noi. Este vorba de un echilibru pe care eu, împreună cu echipa, am reușit să-l găsim.
Ce mesaj ai dori sa le transmiti fanilor tai?
Va iubesc ! Fara voi, nu m-as afla aici si in fiecare zi va sunt recunoscator pentru sustinerea pe care mi-o oferiti. Unul din motivele pentru care merg asa des in turneu este pentru a ma intalni cu cat mai multi fani si pentru a face cat mai multe show-uri ca sa-i fac fericiti












































