Lista asta de piese o să te convingă de faptul că funk-ul a renăscut în 2016

Oamenii sunt atrași de muzica retro. Nu genul muzical, nu există așa ceva. Mă refer la un stil de muzică faimos în trecut, care a rămas în mintea colectivă, cu toate că trendurile s-au schimbat între timp.

 

Oamenii sunt atrași de muzica retro. Nu genul muzical, nu există așa ceva. Mă refer la un stil de muzică faimos în trecut, care a rămas în mintea colectivă, cu toate că trendurile s-au schimbat între timp. Și din când în când mai apar influențe din rock, disco sau dance în muzica pop curentă, pentru că publicul general e nostalgic. Ar putea să reasculte piesele din trecut, da, dar casele de discuri știu că mai bine combină niște sunete din trecut cu ce e hot în prezent, ca să atingă coarda aia sentimentală și să mai scoată și profit. 

E foarte ușor să faci treaba asta. Bagi un sample dintr-un hit de acum mulți ani și cineva tot va pune botul. Nu e un calvar creativ. Și artiștii știu asta. Cu toate că din când în când pot avea probleme, cum a fost în cazul lui Pharrell, producătorul piesei „Blurred Lines”. A ajuns chiar și în instanță pentru că a fost acuzat de familia lui Marvin Gaye că a copiat „Got To Give It Up”. A fost un proces controversat, care a adus în discuție problema libertății producătorului de a se inspira din alte piese. 

Anyway, toată tevatura asta nu a speriat pe nimeni. Să luăm, spre exemplu, hit-ul „I Cant Feel My Face” de la The Weeknd. Piesa aia e atât de funky încât pare scrisă de George Clinton în nava lui spațială. Sau „Uptown Funk”, unul dintre cele mai apreciate track-uri lansate anul trecut. A luat și Grammy-ul pentru „Record of The Year” în 2015. 

Există un pattern aici. Funk-ul a revenit în atenția publicului general în 2015 și a continuat în anul curent. Din ce în ce mai multe trupe și artiști au îmbrățișat stilul de muzică. Cu toate că s-ar putea să nu știi asta, pentru că nu apare într-un mod strident tot timpul. De aceea am decis să-ți fac o listă de piese lansate în ultimele 12 luni, care au fost inspirate de funk:

 Bruno Mars – 24K Magic 

Piesa asta a fost lansată în octombrie. Deja are peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube. Până anul viitor în octombrie o să treacă de un miliard. Pun pariu pe tot aurul de 24 de carate din lume că așa va fi. Bruno Mars a decis să profite de succesul „Uptown Funk” și a scos o piesă care seamănă foarte mult pe hit-ul din 2015. Nu am o problemă cu treaba asta, cât timp sună bine. Aici e brici. 

The Weeknd – Starboy

Piesa nu sună foarte funky, cel puțin nu în comparație cu 24K Magic, în afară de tobele produse de cei de la Daft Punk. Francezii sunt cunoscuți pentru faptul că au produs mai multe bucăți funk, pentru o tonă de artiști. Remember „Get Lucky”? „Starboy” are un vibe de funk și dacă ne gândim că The Weeknd a scos „I Cant Feel My Face”, nu e greu de crezut că va merge în direcția asta și pe materialele următoare. 

Lady Gaga – Million Reasons 

 

Lady Gaga a descris piesa asta ca fiind o combinație de „country, funk și rock and roll”. Sună super ciudat, știu, dar are dreptate. Piesa e produsă de Mark Ronson, ăla care e responsabil și pentru „Uptown Funk”. Bucata asta de la Lady Gaga nu e chiar la fel de bună, dar la ce te poți aștepta de la o piesă country? 

Justice – Safe And Sound

 

„Safe and Sound”, prima piesă de pe cel mai nou album semnat de Justice, e under-rated. Sună la fel de bine ca orice din top 40, cu toate că nu o să dai de ea acolo. Duo-ul francez a fost clar influențat de compatrioții din Daft Punk, dar nu se bucură de o apreciere la fel de mare. Păcat.  

Childish Gambino – Me And Your Mama

Childish Gambino e un actor american care într-o zi s-a decis să-și încerce norocul în rap. A avut destul de mult succes, dar fanii hardcore l-au luat întotdeauna la mișto. Era punchline-ul tuturor celor care ascultă genul ăsta de muzică. Pentru că, știi tu, nu era un gangster care a primit trei bâte de baseball peste cap în timpul unui scandal, pentru că aparent în rap trebuie să fii „băiat de cartier” ca să ai talent. 

Dar tipul a continuat în cariera lui de muzician și a scos un album senzațional la finele anului 2016. Se numește „Awaken, My Love!” și e un trip de muzică psihedelică, soul și funk. Mult funk. Atât de mult funk încât până și George Clinton, „The Godfather of Funk”, a spus că e mândru de ce a făcut Childish Gambino. 

Drake – One Dance 

E finalul anului și nici acum nu putem asculta pe gratis hit-ul lui Drake. Dar utilizatorii serviciilor de streaming îl ascultă în prostie. Mai exact, până în prezent a fost ascultat de peste un miliard de ori pe Spotify. Nici nu mai iau în considerare Apple Music, Tidal, Deezer și toate alea. Piesa e o combinație de afrobeat și dancehall, două genuri muzicale cu rădăcini adânci în funk. 

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.