De ce Madonna nu e cea mai mare artistă pop feminină din lume 

În 2016 au apărut foarte multe știri ciudate în industria muzicală. Spre exemplu, mai tot ce a făcut Kanye West.

 

În 2016 au apărut foarte multe știri ciudate în industria muzicală. Spre exemplu, mai tot ce a făcut Kanye West. Pe bune, tipul și-a pierdut mințile. Dar pe primul loc rămâne decizia revistei Billboard de a o numi pe Madonna „Femeia Anului”. Pentru ce? Sincer, când te gândești la anul 2016, și la femeile care s-a făcut remarcate în industria muzicală, îți sare gândul la Madonna? O cântăreață care nu mai e relevantă de cel puțin un deceniu. 

Nu spun că Madonna nu e o legendă. Tipa e cu siguranță una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe pop din toate timpurile. A vândut peste 300 de milioane de albume până în prezent, ceea ce înseamnă că e femeia cu cel mai mare succes comercial din toate timpurile. A câștigat șapte statuete Grammy și o tonă de alte premii din industria muzicală. Are și porecla „The Queen of Pop”. Tipa e bazată, asta-i clar. 

Dar tot nu înțeleg de ce e „Femeia Anului 2016”. Când mă gândesc la prezența ei pe radarul fanilor de muzică în ultimul an, nu-mi vine în cap nimic memorabil. De fapt singura chestie aparte pe care a zis-o a fost legată de campania lui Hillary Clinton, când a promis tuturor alegătorilor că o să le facă sex oral dacă o votează. E o propunere strașnică, în stilul ei caracteristic, dar nu are legătură cu muzica. 

În plus, anul 2016 a fost dominat de femei. Sunt o grămadă care au trimis mesaje puternice prin muzica lor. Sau care au influențat direcția muzicală în mainstream și nu numai. Madonna și-a lansat ultimul album în 2015. Repede, fără să cauți pe Google, știi cum se numește? Probabil că nu, pentru că nimănui nu-i mai pasă de Madonna. 

Ca să-ți dovedesc asta am făcut o listă cu artistele din 2016 care chiar meritau distincția celor de la Billboard. Ca să vezi exact cât de deplasați sunt: 

1. Beyonce 

Beyonce a dominat în 2016. Și-a lansat noul album Lemonade în aprilie. A făcut-o în stil mare, cu un film-videoclip care a ieșit pe HBO și a rupt internetul. Timp de două zile, parcă toată lumea vorbea doar despre noul material. Din două motive. Pentru că era total neașteptat și pentru că era plin de indicii legate de relația ei cu Jay-Z. 

Mai exact, despre infidelitatea lui. A dovedit că are destul curaj să vorbească pe față despre problemele pe care le are, cu toate că noi eram de părere că e perfectă. Nu s-a ascuns sub o imagine de rockstar, cum a făcut-o Madonna de atâtea ori. Apropo de Beyonce: 

2. Solange

Sora lui Beyonce a avut cel mai bun an din cariera ei muzicală. A scos un album excelent, „A Seat At The Table”, care a fost apreciat în unanimitate de critici și fani. A ajuns chiar și pe primul loc în topul celor mai bune albume ale anului în unele reviste de specialitate. Asta cu toate că materialele ei anterioare au lăsat mult de dorit. Nu pot spune același lucru despre „A Seat At The Table”, care atacă probleme personale ca lipsa de încredere, singurătate și depresie. 

Seamănă foarte mult cu albumul „To Pimp A Butterfly”, de la Kendrick Lamar, în ceea ce privește emoțiile pe care le trăiește Solange în văzul tuturor. E un material care o să rămână în playlist-ul meu o perioadă lungă de timp. Nu pot să spun același lucru despre „Rebel Heart”. Uite, acum știi și cum se numește albumul lui Madonna.  

3. Rihanna

Cel mai nou album de la Rihanna e și cel mai bun din cariera ei. Știu, probabil nu ești de acord cu mine, dar e. Nu am îndoieli. Nu e perfect, dar tipa a experimentat în prostie cu stiluri și structuri de piese. Când una dintre cele mai cunoscute vedete pop se decide să arunce rețeta clasică și să vină cu ceva nou, nu ai cum să nu apreciezi treaba asta. 

Putea foarte ușor să colaboreze cu niște producători arhicunoscuți, care îi garanta un succes comercial. Dar „ANTI” e pentru cei care vor să audă o Rihanna mai aventuroasă și vulnerabilă. În comparație, Madonna a lucrat cu Diplo pe ultimul ei album. 

4. Sia

Sia a fost, timp de foarte mulți ani, tipa aia care stătea în studio și scotea hit-uri pe bandă rulantă pentru alți artiști. După succesul single-ului „Chandelier”, a început să se promoveze ca o artistă solo în adevăratul sens al cuvântului. Și a explodat în 2016. Pe noul ei album, „This Is Acting”, apar două dintre cele mai mari hit-uri ale anului. 

Piesa „Cheap Thrills”, pe care cu siguranță ai ascultat-o vara asta înainte să ieși la chef , și „The Greatest”, o colaborare cu Kendrick Lamar, care a redat încrederea în milioane de oameni cu probleme de stimă de sine. Astea două au dovedit că poate să facă un proiect de succes pe cont propriu. Și nici măcar nu a trebuit să-și arate corpul pentru a face asta, așa cum a făcut-o de repetate rânduri Madonna. Nici măcar nu și-a arătat fața. 

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.