Rezoluțiile pe 2017 ale milenarilor români

Vă sună cunoscut sintagme precum „Din ianuarie merg la sală/ mă las de fumat/ stau mai puțin pe Facebook”? Asta pentru că e perioada în care îți faci lista cu rezoluțiile pentru noul an în timp ce o scoți pe cea de anul trecut ca să vezi câte dintre obiective ți-ai îndeplinit. E ok, toți avem restanțe, așa că nu te învinui că te-a prins 2017 fără toate bifate.

Vă sună cunoscut sintagme precum „Din ianuarie merg la sală/ mă las de fumat/ stau mai puțin pe Facebook”? Asta pentru că e perioada în care îți faci lista cu rezoluțiile pentru noul an în timp ce o scoți pe cea de anul trecut ca să vezi câte dintre obiective ți-ai îndeplinit. E ok, toți avem restanțe, așa că nu te învinui că te-a prins 2017 fără toate bifate.  

Am vrut totuși să vedem dacă tinerii din ziua de azi mai țin la astfel de obiceiuri, așa că i-am luat la întrebări pe milenarii din comunitatea IGEN. Am aflat că aceștia văd finalul de an ca pe o perioadă de introspecție, așa că 51% dintre ei și-au setat obiective.  

Răspunsurile celor chestionați arată că ultima zi a anului, chiar noaptea dintre ani, e cel mai bun moment să te gândești la viitor: „Poate nu vă vine să credeți, însă lista cu TO DO-uri pentru 2017 mi-am făcut-o la 23.30 cand eram în metrou spre Piața George Enescu :))”, a spus un tip. Alții preferă doar să se gândească la ce-ar trebui să schimbe: „Da, acum pe final de an, mi-am pus pe lista (din minte) câteva obiective pentru la anul.

Deși suntem diferiți, pe unele planuri ne potrivim, fiindcă rezoluțiile pentru noul an se învârt în jurul acelorași lucruri: muncă (avansări, măriri de salariu, schimbarea locului de muncă), viață sentimentală, dezvoltare personală, călătorii sau sănătate. Astea sunt lucrurile care ne-ar face mai fericiți.

Cu toate astea, diferențele le găsim în funcție de gen: majoritatea femeilor își doresc mai mult timp pentru ele, timp investit în diferite cursuri (învățare limbi străine noi), timp mai mult petrecut alături de prieteni și, nu în ultimul rând, călătorii.

Să călătoresc mai mult în afara țării. 2.Să mă gândesc mai întâi la mine și după la ceilalți.3. Să fac lucruri în funcție de ceea ce am eu nevoie și să țin cont mai puțin de părerea celorlalți.

Vreau să fac cursuri de limba engleză și să ajung, în sfârșit, la cursuri de dezvoltare personală.

Pe de altă parte, bărbații vor salarii mai bune, adoptarea unui stil de viață mai sănătos și achiziționarea diferitelor bunuri (case, mașini etc.).

Să schimb jobul, să nu mă mai enervez atât de mult; money, money, money.

Mi-am propus să merg la sală, să ies la alergat, să mănânc sănătos.

Nu e nicio noutate că unele obiective vin și din urmă, de pe lista de anul trecut, iar motivele pentru care milenarii le amână sunt bine întemeiate: așadar, principalele rezoluții care se tot reciclează țin de partea financiară, de timp liber și distracție

Să călătoresc mai mult... cam asta a rămas din anii trecuți. Ori nu am avut timp, ori nu am avut bani. În majoritatea timpului, banii au fost problema...

Plecarea în Malta se reportează, din păcate. De ce? Lipsă de finanțe. Au fost alte cheltuieli prioritare.

Și totuși, sunt  câteva lucruri care i-ar putea ajuta. Studiul a dezvăluit că voința, perseverența, sănătatea, banii și răbdarea sunt principalele ingrediente de care au nevoie milenarii pentru a-și duce la bun sfârșit lista obiectivelor pentru 2017. În egală măsură sunt și cele pe care milenarii simt că nu le pot controla cum și-ar dori.

 

Foto Unsplash/Pixabay

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.