Inevitabil, chiar dacă ești îndrăgostit, mai greșești. Freestay vorbește despre regretele care te cuprind atunci când l-ai dezamăgit pe cel lângă tine în noua sa piesă, „Din întâmplare”. Atât piesa, cât și clipul sunt prezentate din perspectiva unui tip.
„#DinIntamplare este o piesă cu o încărcătură emoțională puternică, ce ilustrează o poveste de dragoste privită din perspectiva barbatului care își asuma și recunoaște partea lui de vină. Ne-am dorit să mai umanizăm un pic partea masculină care iese șifonată din aproape orice situație.” a declarat Florin Ristei.
Versurile și muzica sunt realizate chiar de solistul trupei, Florin Ristei, iar clipul se află în regia lui Ionuț Tradafir.
„Piesa este compusă de mine cu ceva timp în urmă, într-o noapte, după un concert, în inspirația dimineții. Și a singurătății. Sper că piesa să atingă multe suflete pentru că noi întotdeauna punem multă pasiune în orice interpretare live cu trupa FreeStay.” a adăugat artistul.
Nouă ne place. Vouă?












































