Liliana s-a întâlnit în această dimineață cu colegul nostru, Cristi Neacșu, în drum spre muncă. Ea lucrează ca funcționar public, îi place ceea ce face și i se pare printre cele mai în regulă joburi pe care le-a avut până acum.
Bianca e prima femeie cu care Giuliano a stat de vorbă chiar din zorii zilei, într-o benzinărie din centrul Capitalei unde lucrează. Ea e una dintre eroinele care deși lucrează de la prima oră înainte de a se întoarce acasă la al doilea „job”, unde o așteaptă o fetiță și un al doilea copil pe drum, e mereu cu zâmbetul pe buze și spune că adoră să fie veselă oricât de obosită ar fi.
Maria e cofetar de meserie, împlinește anul ăsta 24 de ani de căsnicie și are o fată de 21 de ani, care e acum la facultate. Spune despre ea că e o fire optimistă și deși a avut parte de momente grele în viață, preferă să le lase în urmă și să privească înainte cu fruntea sus.
Din 2016 e director adjunct, iar din 2017 director al instituției de învățământ din Capitală. Din 2002 predă muzică și consideră că nu există provocări notabile pentru femei în sistemul educațional, datorită faptului că numeric vorbind ele formează o majoritate în acest domeniu. În plus, crede că latura maternă e un atu pentru o femeie care alege să meargă la catedră.
E bucătar de 24 de ani iar Ziua Femeii pentru ea se întâmplă la muncă, printre tigăi, comenzi și clienți dar și multe zâmbete și apreciere. În plus, soțul ei lucrează alături de ea în bucătărie, așa că măcar dragostea plutește în aer astăzi printre aburii de mâncare.
Andreea s-a întâlnit cu Giuliano într-un restaurant când acesta s-a oprit să ia o pauză de masă bine-meritată. Ea face fotografie de câțiva ani și ne-a povestit că e o pasiune pe care a preluat-o de la tatăl ei încă din copilărie, iar azi face poze pentru preparatele din restaurantul în care a ajuns Giuliano.
Mirela lucrează în domeniul frumuseții de cinci ani, iar înainte lucra în cu totul alt domeniu. Ne-a mărturisit că s-a adaptat schimbării mult mai repede decât s-a așteptat.
E "mămică în așteptare" pentru că e însărcinată cu primul copil și ăsta e lucrul care o entuziasmează cel mai tare în acest moment.
Maricica lucrează de doi ani în această instituție, pe blocul operator. Ne spune că domeniul în care activează poate fi fascinant, dacă ești atras și ai pasiune. Deși muncește mult, crede că asta nu e o scuză pentru a nu găsi timp pentru casă și pentru cei doi copii ai săi.
Luiza s-a reprofilat și de cinci zile e șofer de ride sharing. Îi plac foarte mult copiii și de aceea o perioadă a lucrat ca bonă. Are o fată de 29 de ani, un nepoțel de trei săptămâni și un fiu de 23 de ani. Viața ei n-a fost mereu ușoară, mai ales într-o perioadă în care a avut probleme seriose de sănătate. A luptat, însă, pentru a se face bine ca să-și poată crește copiii.