Duminică seară, 13 martie, a avut loc la Londra gala de decernare a premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA).
Marii câștigători ai serii au fost „Dune”, filmul care a plecat acasă cu cele mai multe trofee, cinci la număr. De asemenea, cel mai bun film al acestei ediții, cea de 75-a, a fost „The Power of the Dog”, cu un trofeu câștigat și pentru regie.

Westernul The Power of the Dog, ales cel mai bun film la Globurile de aur 2022
Cea de-a 79-a ediție a Globurilor de Aur s-a desfășurat fără public, fără presă și nu a fost transmisă în direct.
luni, 10 ianuarie 2022
Bineînțeles, având în vedere contextul în care a avut loc această ediție a BAFTA, au existat multe momente care au făcut trimitere la războiul din Ucraina. De exemplu, actorul Andy Serkis a menționat lentoarea cu care ministrul de interne britanic Priti Patel primeşte refugiaţii ucraineni în Marea Britanie.
Preşedintele BAFTA, Krishnendu Majumdar, a ținut un discurs în care a fost adus un omagiu poporului ucrainean. Gazda galei, actriţa australiană Rebel Wilson, a arătat la un moment dat degetul mijlociu pentru Putin, pentru tragedia pe care a creat-o în Ucraina.
Filmul „Dune” a reușit să strângă cele mai multe nominalizări: 11. A reușit să le câștige pe cele tehnice, pentru cea mai bună coloană sonoră originală, semnată de compozitorul Hans Zimmer, cea mai bună imagine, cea mai bună scenografie şi cel mai bun sunet.
La ceremonie au fost prezente multe vedete internaționale, dintre care merită amintite: Naomi Campbell, Kenneth Branagh, Lady Gaga, Millie Bobby Brown, Florence Pugh, Emma Watson, Sienna Miller, românul Sebastian Stan și Salma Hayek.





































