Actorul și soția lui originară din Ucraina au avut scopul de a strânge 30 de milioane de euro și au reușit, cu ajutorul donatorilor, să depășească suma originală cu peste 5 milioane de euro.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a lăudat pe contul lui de Twitter și a notat că a fost impresionat de determinarea de care au dat dovadă, în timp ce a postat o imagine cu ei, în timpul unui video call pe care l-au avut împreună.
„Kunis și Kutcher au fost printre primii care au răspuns la doliul nostru. Deja au strâns peste 35 de milioane de euro, bani pe care-i vor trimite pentru a ajuta refugiații. Sunt recunoscător pentru suportul lor și impresionat de determinarea de care au dat dovadă. Ei inspiră o lume întreagă”, a scris Zelenski.
Campania online a fost lansată pe 3 martie, iar cei doi actori au donat 3 milioane de euro. Banii strânși vor merge către două organizații Flexport.org și Airbnb.org care-i vor ajuta pe refugiați - prima companie va contribui cu provizii, în țări precum Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Moldova, iar cea din urmă va oferi cazare gratuită celor care au nevoie.

Mila Kunis vorbește deschis despre modul în care a afectat-o războiul din Ucraina, ce face concret să ajute și discuția pe care a purtat-o cu președintele Volodymyr Zelensky
Mila Kunis spune că modul în care Ucraina reacționează în fața invaziei ruse o face să fie „mândră” de faptul că s-a născut aici.
luni, 14 martie 2022
Mila s-a născut în Chernivtsi, în 1983, iar apoi s-a mutat în SUA când avea 8 ani. Ea s-a ferit multă vreme să vorbească despre țara ei natală, ba chiar a spus de multe ori că este din Rusia, pentru a nu mai fi nevoită să explice unde este Ucraina pe hartă.
Totul s-a schimbat pe 24 februarie 2022. Actrița a mărturisit că a simțit cum inima i-a fost ruptă în două pentru cele întâmplate, dar și un imens sentiment de mândrie pentru locul de unde provine.





































