După documentarul „Halftime” (disponibil pe Netflix), unde cântăreața prezintă publicului gândurile sale intime și modul în care s-a pregătit pentru show-ul din cadrul Super Bowl 2020, artista ne atrage din nou atenția.
În timpul unui concert ținut pe stadionul Dodger din Los Angeles, înainte ca fiica ei Emme să urce pe scenă, Lopez a prezentat-o folosind pronumele „ei”; într-un mod elegant și extrem de natural, fără să vorbească explicit despre asta, Jennifer a transmis publicului faptul că fiica ei este posibil să fie non-binară.
Dacă într-adevăr este vorba despre asta, înseamnă că puștoaica nu se identifică total nici cu genul feminin, nici cu cel masculin.

Jennifer Lopez a declarat că a fost „cea mai proastă idee din lume” ca ea și Shakira să împartă scena la Super Bowl 2020
Într-un nou documentar despre viața ei, Jennifer Lopez pare extrem de asumată cu sentimentele sale.
vineri, 10 iunie 2022
Emme Muñiz a urcat pe scenă pentru a interpreta piesa Christinei Perri, „A Thousand Years”, alături de mama ei. Lopez a glumit că tânăra este „foarte, foarte ocupată, nu are aproape deloc timp liber și cere foarte mulți bani pe show-uri”, dar cum „merită fiecare bănuț, deoarece reprezintă partenerul ei preferat de duet.”
„Ultima oară când am cântat împreună a fost pe un stadion la fel de mare ca ăsta și i-am rugat să cânte cu mine mereu, dar nu vor. Așa că ocazia asta este extrem de specială”, a mai spus Lopez pe scenă.
Emme a urcat pe scenă îmbrăcată într-un outfit roz, cu o șapcă pe cap, iar microfonul la care a cântat a fost în culorile curcubeului, semn că tânăra face parte din comunitatea LGBTQIA+.

Jennifer Lopez a primit Generation Award în cadrul premiilor MTV Movie & TV Awards, iar discursul ei a fost complet neașteptat: „Mulțumesc celor care mi-au frânt inima”
Jennifer Lopez a ținut un speech neașteptat atunci când a primit Generation Award în cadrul premiilor MTV Movie & TV Awards 2022.
luni, 6 iunie 2022
Emme are un frate geamăn, pe Max; ei sunt copiii lui Jennifer cu Marc Anthony. Artista și Emme au cântat împreună și pe scena de la Super Bowl, iar momentul a fost cu adevărat memorabil.






