La doar câteva zile de la premiera blockbuster-ului „The Gray Man”, Netflix a anunțat că acesta va avea o partea a doua și că tot frații Russo se vor ocupa de ea.
Așadar, se pare că thriller-ul de acțiune ecranizat după romanele lui Mark Greaney este primul dintr-o franciză în care se va investi enorm.
Pe langă acest viitor sequel, Netflix va mai lansa și un serial spin-off.

Cum arată cel mai scump film Netflix, „The Gray Man”, în cifre
„The Gray Man” este pe locul 1 în trending pe Netflix România.
luni, 25 iulie 2022
Până în prezent seria de romane scrise de Greaney are 11 părți, iar anul viitor va apărea și a 12-a, deci există suficient material pentru destule ecranizări.
În partea a doua Ryan Gosling își va relua bineînțeles rolul de Court „Six” Gentry, dar nu se știe dacă și ceilalți actori vor reveni. Despre serial nu se cunosc încă alte detalii.
„Reacția spectatorilor după ce au văzut The Gray Man a fost fenomenală. Suntem foarte recunoscători pentru tot entuziasmul cu care fanii din lumea întreagă au primit acest film. Cu atât de multe personaje spectaculoase prezente în film, întotdeauna am avut intenția de a crea un univers pentru Gray Man. Suntem bucuroși că Netflix a anunțat deja că va exista partea a doua cu Ryan.”, au transmis frații Russo.

5 filme de acțiune cu Ryan Gosling pe care să le vezi înainte de „The Gray Man”
O să se tot vorbească de filmul ăsta, de aceea poate vrei să aduci în discuții și alte filme de acțiune ale lui Ryan Gosling.
vineri, 22 iulie 2022
Din distribuția „The Gray Man” au fac parte actorii Chris Evans, Ana de Armas, Jessica Henwick, Regé-Jean Page, Wagner Moura, Julia Butters, Dhanush, Alfre Woodard și Billy Bob Thornton, fiind cea mai scumpă producție Netflix din toate timpurile.





































