Actorul a interpretat personajul negativ din povestea „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, pe Gellert Grindelwald, în 2018, dar a renunțat la rol în noiembrie 2020, din cauza acuzațiilor făcute de fosta lui soție, Amber Heard, acuzații pe care el le-a negat.
La acea vreme, Depp a pierdut și un proces cu cei de la The Sun, după ce ziarul l-a numit „bătăuș de soții.”
Pe 1 iunie 2022, Johnny a câștigat procesul împotriva lui Heard, după ce el a susținut că a fost defăimat în urma unui editorial pe care actrița l-a scris în Washington Post, în care a vorbit despre violența domestică prin care a trecut, deși nu a dat nume.

Johnny Depp va regiza primul său film din ultimii 25 de ani, iar Al Pacino va fi producător
După ce a câștigat procesul de defăimare, Johnny Depp a revenit în forță, atât pe scenă, cât și pe marele ecran.
marți, 16 august 2022
Mads Mikkelsen, cel care a primit rolul lui Grindelwald în al treilea film din saga Harry Potter - „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore” - a dat un interviu celor de la Deadline în care a vorbit despre posibilitatea ca Depp să revină în rolul personajului negativ, într-un viitor film din serie.
„În mod evident, lucrurile s-au schimbat acum, el a câștigat procesul, așa că să vedem dacă va reveni. Ar putea. Sunt un mare fan al lui Johnny. Cred că este un actor minunat și cred că a făcut o treabă de minune cu acest rol. Nu am putut să-l copiez. Nu am putut să fac asta, pentru că el reprezintă foarte mult din acest personaj.
Ar fi fost suicid creativ. Așa că am fost nevoiți să găsim o altă soluție, ceva să fie al meu, să construim un pod între el și mine. A fost intimidant - fanii lui au fost extrem de dulci, dar și foarte încăpățânați. Nu am interacționat foarte mult cu ei, dar pot înțelege de ce au avut inimile frânte”, a povestit Mads.

Johnny Depp a câștigat procesul împotriva lui Amber Heard - actrița trebuie să-i plătească 15 milioane de dolari
Un juriu a decis că actrița este cea care l-a defăimat pe Depp.
joi, 2 iunie 2022
Ultimul „Fantastic Beasts” nu a fost mare hit în box office-uri, iar momentan nu se știe dacă va avea o continuare, dar este interesant de urmărit subiectul și mai ales să vedem dacă Depp revine sau nu în rolul negativ.





































