Cei care au selectat opțiunea Day Ticket și-au putut alege ziua în care să se bucure de cea mai frumoasă experiență de festival, împreună cu artiștii preferați.
Prima etapă de vânzare a biletelor pentru o zi la festivalul UNTOLD a început astăzi la ora 14.00, la prețul de 69 de Euro + Taxe. Biletele s-au vândut în câteva minute.
Următoarea etapă de vânzare a biletelor de o zi este programată în luna iunie, între timp fanii își pot achiziționa abonamentele de pe site-ul oficial al festivalului.
Creatorii UNTOLD au anunțat, la finalul săptămânii trecute line-up-ul pe zile, iar experiența din 2023 va fi una memorabilă pentru fiecare dintre cele patru zile de festival.

Ava Max, artista Sweet, deloc Psycho, ajunge pentru prima dată la un festival din România, la UNTOLD
De opt ani în Cluj-Napoca se scrie câte un capitol din cea mai frumoasă poeveste de festival, UNTOLD. În acest an, tărâmul magic UNTOLD își va deschide porțile pentru sutele de mii de fani care vor trăi bucuria autentică împreună cu cei mai mari artiști și DJ-i ai lumii, care ajung pe mainstage-ul festivalului: Imagine Dragons, Ava Max, Bebe Rexha, French Montana, Years & Years și ASAP Ferg.
miercuri, 24 mai 2023
Joi, 3 august, fanii UNTOLD vor avea parte de două nume în premieră pentru un festival din România: Ava Max și Bebe Rexha.
Vineri, 4 august, va fi o altă zi spectaculoasă pentru fani, cu una dintre cele mai frumoase surprize oferite de creatorii UNTOLD, trupa de rock alternativ Imagine Dragons.
Sâmbătă, 5 august, DJ-ul numărul 1 al lumii, Martin Garrix, și suedezul Eric Prydz, sunt parte din line-up-ul stelar al celei de-a 8-a ediții a festivalului UNTOLD.
Duminică, 6 august, ultima zi a călătoriei prin universul UNTOLD 2023, va oferi fanilor emoția revenirii pe Cluj-Arena a unui dintre cei mai iubiți artiști, Armin van Buuren și tot în aceeași seară, pe scena principală a festivalului va urca și David Guetta.
Festivalul UNTOLD 2023 are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca. Tot line-up-ul anunțat până acum este disponibil pe untold.com.





































