Jack Bissell, fost chef la un hotel de cinci stele (Beaumont Hotel) din Mayfair, a intrat curtea actorului din Londra, unde a avut un comportament isteric.
Jack a reușit să intre în grădina locuinței și a țipat: „Știu că te-ai mutat aici, sper să ardă de la temelii.”
Potrivit celor de la The Times, bărbatul a rupt apoi o plantă din grădină și a aruncat-o într-un perete, apoi a scuipat în interfonul casei, iar în cele din urmă, cu ajutorul unui cuțit, a scos din funcțiune aparatul. Poliția a reușit să obțină ADN-ul bărbatului de pe interfon și apoi l-a arestat.

Actorul Benedict Cumberbatch va găzdui o familie de ucraineni în casa lui din Anglia
Odată cu începerea războiului generat de Rusia în Ucraina, actorul Benedict Cumberbatch a încurajat oamenii să doneze și să-i ajute pe refugiați.
vineri, 29 aprilie 2022
Cumberbatch, soția lui și cei trei copii ai lor erau acasă în timpul incidentului; nu se știe cu exactitate când întâmplarea a avut loc, dar pe 10 mai Bissell s-a prezentat la tribunal, unde s-a declarat vinovat și a primit o amendă de 310 lire. Plus de asta, a primit și ordin de restricție împotriva familiei vedetei, timp de trei ani.
O sursă apropiată lui Benedict a declarat: „Toată familia a fost terifiată de cele întâmplate și s-a gândit că bărbatul va reuși să intre în casă și să-i rănească. Din fericire, lucrurile nu au mers atât de departe. Benedict și Sophie au avut insomnii de atunci și se gândesc mereu că ar putea fi ținte din nou pentru astfel de personaje.”





































