Ascultă Kiss FmWeb radiosPlaylistsKiss Music NewsCool StuffConcursuriPodcasturiKiss Top 40Top 40 Kiss'N'DanceNewsletterKiss TVEvenimenteEmisiuniEchipaRețeaContact formIntră în cont

Cool Stuff

Irina Rimes a anunțat în premieră la Kiss FM că pregătește un album nou: „Este total altceva, ceva ce n-am făcut până acum”

sâmbătă, 25 iulie 2026

Irina Rimes a urcat pe NIBIRU Central Stage pe 23 iulie și a oferit unul dintre cele mai așteptate momente ale serii, iar după concert a ajuns în studioul Kiss FM, unde a vorbit despre emoțiile de după show, felul în care își construiește fiecare concert și planurile la care lucrează în această perioadă.

Deși publicul a primit-o cu aceeași energie cu care este obișnuită, Irina Rimes recunoaște că și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp pe scenă.

„Îmi pare rău că a fost scurt. E prima oară când stau așa puțin pe scenă și mai vreau.”

Artista spune că își adaptează întotdeauna setlistul în funcție de energia oamenilor din fața ei și că fiecare concert este diferit.

„Mă uit la public și îmi dau seama ce trebuie să cântăm. Am ales cinci piese și, dacă vedeam că e public de hituri, cântam hituri.”

Una dintre cele mai frumoase surprize ale interviului a fost anunțul făcut în exclusivitate la Kiss FM. Irina Rimes a dezvăluit că lucrează de mai bine de un an la un nou album, unul care va marca o nouă etapă în cariera ei.

„Fac ce-mi place. Dar de câțiva ani încoace am început să fac muzica pe care o ascult. Și este cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Am un album nou pe care-l pregătesc de un an și ceva, nu mă grăbesc cu el pentru că vreau să iasă ce trebuie. Este total altceva, este ceva ce n-am făcut până acum.”

Întrebată care este piesa ei preferată, Irina nu a ales un hit internațional sau una dintre propriile melodii, ci un cântec care o leagă de copilărie și de cei dragi. Mai mult, artista a interpretat câteva versuri chiar în studioul Kiss FM.

„Înseamnă tot ce este mai drag pe lumea asta pentru mine. Piesa asta reprezintă pentru mine familia și valorile de care să nu uit niciodată, oricât de departe o să ajung în lumea asta.”

De la energia de pe scena principală a NIBIRU până la confesiunile din studioul Kiss FM, Irina Rimes a lăsat să se vadă atât artistul care își citește publicul dintr-o privire, cât și omul care își păstrează rădăcinile aproape. Iar vestea că pregătește un album complet diferit de tot ce a lansat până acum este, fără îndoială, una care îi va bucura pe fanii ei.

Roger Sanchez, HUGEL – Go Again
Afro Vibes Volume II by Nico

Roger Sanchez, HUGEL – Go Again

Sean Paul, Inna – Let It Talk To Me
Kiss Kiss in the Summer by DJ Yaang

Sean Paul, Inna – Let It Talk To Me

Proconsul – Cerul
Favorites By Dimineața de Vară cu Boba & Lucia

Proconsul – Cerul

Newsletter

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.