Ce mai înseamnă astăzi să fii parte dintr-o națiune, într-o lume în care bulele algoritmice ne fragmentează identitățile și rețelele sociale par mai influente decât statele? Adriana și Alin pornesc într-o călătorie prin hărțile suprapuse ale geopoliticii, tehnologiei și culturii, în încercarea de a înțelege ce mai înseamnă suveranitatea – fie ea digitală, ideologică sau națională. De la TikTok la AI, de la Uniunea Europeană la China și SUA, de la Caragiale la algoritmi: o discuție despre distorsiunea realității, fragmentarea comunităților și viitorul incert al democrației. Întrebarea rămâne: De ce pare că ne înțelegem din ce în ce mai puțin între noi? E suveranismul doar un cuvânt fancy pentru izolare sau un mod de a ne apăra identitatea?