Fă cunoștință cu singura femeie care îl imită pe Elvis

Ne-am întâlnit cu Sheryl Sharkie, aka ShElvis, pe când era în turneu.

Sheryl Sharkie, aka ShElvis, e singura femeie din Australia care îl imită pe Elvis Presley. Are 58 de ani, trăiește în Sydney, dar călătorește tot timpul ca să cânte la festivaluri din toată țara.

Am petrecut ziua cu Sharkie la festivalul Parkes Elvis, ca să vedem cum e să fii, în același timp, femeie și regele rock'n'roll-ului.

BROADLY: Mulțumim că ne lași să ne ținem după tine, Sheryl. Cum a început interesul tău pentru Elvis?
ShElvis:
Când am împlinit 14 ani, mama și tata mi-au luat cadou un pick-up. Primul album pe care l-am ascultat a fost Memphis to Las Vegas, pe care l-am ascultat la nesfârșit. Rezonam cu toate cântecele, toate aveau o semnificație specială pentru mine.

Sheryl se pregătește să se transforme în The King. Fotografii de Steve Ostini.

La concert se vând tricouri cu ShElvis.

Ce aduci rolului în plus față de bărbați?
Aduc o latură mai feminină muzicii lui. Elvis era un cântăreț de balade, spunea povești. Bărbaților le place să dea concerte gălăgioase și mari, dar mie îmi place să dau atenție și poveștilor.

 

Nu ascund faptul că sunt femeie. Pot face toate mișcările de karate și toate gesturile pe care le fac bărbații, dar pot face în plus mișcări foarte unduitoare din șolduri. Și cea mai importantă pentru mine e interpretarea cântecului.

Citește și: Fă cunoştinţă cu suedezii cărora le plac maşinile clasice şi Elvis

Mai multe produse marca ShElvis.

Sinceră să fiu, niciodată nu l-am văzut pe Elvis ca fiind feminin.
Să știi că existau dubii în privința sexualității lui. În tinerețe, Elvis se machia. Iar muzica lui are multe laturi feminine. Și costume feminine, mulate, cu mâneci bufante.

Citește și: Șase motive pentru care Fuego e un zeu și nu trebuie să faci mișto de el

Ai avut vreun fan dubios?
Nu. Dar am întâlnit femei deranjate de faptul că o femeie îl imită pe Elvis. Și atunci de ce există bărbați care cântă piese de-ale lui Dusty Springfield? Nu mă consider o travestită – sexualitatea mea n-are nicio legătură cu asta.

Începe spectacolul.

Care a fost cea mai mișto interacțiune cu fanii?
Când conving oamenii să se bucure de interpretarea mea. Vezi cum li se aprind ochii când încep să cânt. Inițial sunt uimiți că o femeie îl imită pe Elvis, unii chiar indignați. Dar cum încep să cânt, se vede cum li se transformă expresia de pe fețe.

Care e diferența între un imitator și un artist care aduce omagiu unei trupe?
Imitatorii încearcă să fie Elvis. Eu sunt artisti tribut – artiștii tribut știu că nu poți fi Elvis pentru că există unul singur. Ce le oferim fanilor nu e decât un tribut pentru el.

 

Nu trebuie să sunăm exact ca el. Nu toți avem vocea lui și nu toți ne mișcăm la fel ca el. Omul ăla avea niște mișcări iconice! E un tribut, un fel de a-i mulțumi că a existat. E un compliment pentru el și muzica pe care ne-a lăsat-o moștenire.

Un cuplu dansează pe ShElvis.

Sheryl pozează cu o fană.

Partenera lui Sheryl, Deb, vinde produsele comerciale.

Un fan captivat.

Selfie cu fanii.

Urmărește VICE pe Facebook .

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.