Îl ultima vreme, Uniunea Europeană a făcut tot felul de clasamente în care România s-a clasat printre ultimele poziții. Ce-i drept, după cum a spus-o și Sergiu, colegul nostru din matinalul „Râzi cu Sergiu și Andrei”, momentan nu au apărut clasamente cu numărul de shaorme consumate în UE.
Astfel, Andrei și Sergiu au făcut niște topuri în care România se află pe primul loc:
1. Românii sunt cei mai buni la improvizații. O legendă spune că primul submarin era de fapt un trabant chituit și puțin luat la pilă.
2. Suntem foarte buni la party-uri. Petrecerile străinilor sunt mult mai plictisitoare decât ale noastre. Românii sunt atât de buni la party-uri încât avem și-n basme oameni care petrec câte trei zile și trei nopți.
3. Românii sunt foarte buni la fentat, mai puțin la fotbal. Știm să fentăm orice, legi, cheltuieli. În România se vând mai multe antiradare pe lună decât are aviația Statelor Unite.
4. Ne place să gătim. Nu ne referim doar la gustul ei ci și la cantitatea de mâncare pe care o facem.
5. Paradoxurile sunt o altă specialitate a noastră. Spunem o mulțime de lucruri nasoale despre România și trecem rapid de la optimism, la pesimism. Vă sună cunoscută vorba „Hai că putem!/Asta ne e soarta!”
Tu la ce crezi că mai suntem buni?
Foto: Pexels.com












































