Paradoxul din ultima zi a festivalului Electric Castle a fost faptul că pe cât de obosită era toată lumea, pe atât de multă energie se simțea în aerul de la Bonțida!
Am văzut oameni care dansau de mama focului, iar pe alocuri mai și căscau (fără să se oprească!).
Totul a-nceput în forță, chiar de la ora șase după masa, când pe main stage s-au urcat nimeni alții decât veteranii de la House Of Pain. Au cântat multe piese din vastul repertoriu al formației, inclusiv piesele care i-au consacrat, îndrăznesc să spun, pentru totdeauna. Solistul a recunoscut că băuse mult whiskey, motiv pentru care a apucat o chitară rece și a început să cânte șlagăre super mișto, care dădeau spre country și blues. A fost fabulos să vezi cum o trupă de hip hop se poate adapta la niște stiluri atât de diferite. A sunat magistral întreg show-ul. Am zâmbit o oră întreagă.
Main stage-ul a întâmpinat apoi nemuritorul proiect Șuie Paparude, care a bucurat mulțimea cum o face de ani buni de zile.
A urmat, apoi, mult așteptata formație Trentemoller, care a sunat fabulos. Nu eram foarte familiar cu ce fac băieții, dar am plecat după concertul lor cu o stare aparte. Pluteam, cumva.
Franz Ferdinand a fost, cum ne așteptam, excelent, iar Deadmau5 a folosit ledurile 8k de la main stage la capacitate maximă! A fost o bubuială de zile mari, lumea țopăia necontenit. Dacă urmăreai mișcările corpului, ai fi spus că publicul era complet fresh, însă când te uitai la fețe, puteai să vezi oboseală. Oboseală care, repet, n-a afectat pe absolut nimeni. Bine, din câteva zeci de mii de oameni, evident că au mai adormit câțiva, pe câte-un amic, pe-o căpiță de fân sau cu urechea pe vreun subwoofer, ori sticlă de tărie.
A fost, cu totul, o experiență cu adevărat unică și ne bucurăm sincer și din toată inima că un astfel de festival se întâmplă pe meleaguri românești. Ne vedem cu singuranță și-n 2018!
