Chase & Status se întorc cu cel de-al patrulea album de studio, „Tribe”, material discografic ce conține colaborări cu Emeli Sande, Blossoms, Shy FX sau Kiko Bun.
Albumul a fost lansat în avanpremiera în timpul reprezentației lor din cadrul festivalului LoveBox, ce a avut loc în Victoria Park: un moment memorabil, în care cei de la Chase & Status au reunit pe scenă mai mulți invitați celebri, pentru a interpreta noile piese, pentru prima oară.
Partea vizuală a campaniei include declinări ale imaginii albumului – blazonul tribului, care va fi transformat în tatuaje, forme graffiti, teasere.
Genuri muzicale ca hip hop, UK grime și underground se regăsesc și pe albumul „Tribe”. Printre piesele de pe noul material discografic se număra All Goes Wrong, cu Tom Grennan, “Control”, featuring Slaves și single-ul “Love Me More”, featuring Emeli Sandé. Track-ul “Love Me More” este pe primele poziții în topurile Spotify, iTunes și Apple Music, și a intrat în top 10 piese de pe Radio 1.
Chase & Status, duo-ul britanic care deține multiple discuri de platină, este una dintre cele mai de success trupe din UK. Albumul de debut, „More Than A Lot”, a fost premiat cu discul de aur, pe cand urmatorul album, “No More Idols”, a devenit cel de-al doilea cel mai bine vandut din Marea Britanie în anul 2011. Al treilea album de studio, “Brand New Machine”, a debutat in topuri pe locul al doilea in 2013 si doua single-uri extrase au ajuns in top 10.
Foto:Facebook












































