Angelina Jolie a dezvăluit de ce nu a mai funcționat relația cu Brad Pitt

Angelina Jolie a vorbit într-un interviu recent despre motivele despărțirii de Brad Pitt.

În 2016, după 12 ani de relație, Angelina Jolie și Brad Pitt au decis să divorțeze, iar de atunci presa a tot încercat să afle care este adevăratul motiv al despărțirii.  La un an de la divorț, Angie și-a făcut curaj să vorbească despre problemele din viața sa, într-un interviu acordat celor de la The Hollywood Reporter.

În 2013, pe când avea 37 de ani, Jolie a decis să facă o operație dublă de mastectomie, deoarece se temea că ar putea să moștenească genele canceroase din partea familiei sale. Mama actriței, Marcheline Bertrand,  a murit din cauza cancerului ovarian, la vârsta de 56 de ani.

Am avut parte de multe lucruri foarte frumoase, dar am avut parte și de multe provocări în ultimii ani. Am trecut prin operația de mastectomie înainte de a filma  „Unbroken”.

În același deceniu mi-am pierdut mama, am făcut mastectomia, iar apoi am descoperit că s-ar putea să am cancer ovarian și m-am operat din nou, și s-au întâmplat și alte lucruri, peste care a trebuit să trec”, a declarat Angelina Jolie.

În urma operațiilor, relația dintre Angelina și Brad nu a mai fost la fel, iar lipsa de comunicare a fost o altă cauză care a dus la despărțirea celor doi. Totuși, în 2015, actorii au decis să își acorde o nouă șansă pentru a-și salva căsnicia și au acceptat să lucreze împreună pentru filmul „By The Sea”.

Ideea era să ne întâlnim mereu pe platourile de filmare și să lucrăm împreună... Voiam să facem ceva serios amândoi... Credeam că va fi o modalitate  de a comunica.”, a adăugat Angelina Jolie.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.