Frank, de 35 de ani, e un tip bi-etnic, care locuiește în statul alb, preponderent conservator, Arizona, care are o lungă experiență cu rasismul. De-a lungul celor doi ani cât a locuit cu mama sa albă și tatăl afro-american, după terminarea facultății, în Show Low, un orășel izolat de munte, l-a tras poliția pe dreapta de 16 ori. Zilele astea se confruntă cu un bias mai discret, sistemic, la serviciu, unde crede că managementul superior predominant alb îl trece constant cu vederea de la promovări, în favoarea colegilor lui albi, mai puțin calificați.
Cazurile astea îl debusolează pe Frank când vine acasă de la muncă, îmi zice soția lui Jamie, care are tot 35 de ani și e birasială (filipineză și albă). Deși încearcă să scape de frustrări prin sport și jocuri video, starea lui o afectează și pe Jamie. „Nu știu întotdeauna cum să-l alin și să-i confirm că totul o să fie ok, când se tot întâmplă același lucru, încontinuu”, spune ea. În momentele alea, cuplul recurge adeseori la mâncarea nesănătoasă, „ca să satisfacem părțile din noi care ne dor”, spune Jamie. Comandă fast food sau sar peste cină și-și iau înghețată, chiar dacă sunt conștienți de consecințele pe termen lung ale alegerilor lor.
Faptul că discriminarea dăunează sănătății e un lucru deja cercetat în profunzime. Studiile recente au asociat rasismul cu un nivel ridicat al cortizolului, hormonul stresului, în timp ce alt studiu a constatat că tratarea femeilor ca obiecte sexuale și temerile pentru propria siguranță fizică sunt asociate cu tulburările psihologice, mai ales în rândul celor afroamericane. Dar acum au început să răsară și dovezi științifice pentru ceea ce trăiesc Jamie și Frank: un studiu recent publicat în Social Psychological and Personality Science sugerează că discriminarea pe care-o experimentezi dăunează nu doar sănătății, ci și sănătății partenerului tău de relație – chiar dacă el sau ea n-a trăit direct discriminarea. Discriminarea pare să fie în ascensiune; Southern Poverty Law Center raportează că numărul de crime motivate de ură a crescut în ultimii doi ani la rând, în paralel cu campania și alegerea lui Trump (2015 și 2016). Nu s-a mai întâmplat așa ceva de zece ani.
William Chopik, profesor asistent de psihologie la Universitatea Michigan State, iar colegii lui s-au inspirat dintr-un studiu din 2012 realizat la Universitatea din California, Los Angeles, despre cum influențează discriminarea rasială satisfacția maritală printre tinerii latini căsătoriți. S-au întrebat dacă discriminarea ar putea să aibă și efecte mai insidioase. „Poate că [discriminarea pe care o experimentează unul dintre parteneri] s-ar putea extinde și la faptul că afectează și sănătatea mintală a partenerilor... sau chiar și sănătatea fizică”, spune Chopik.
Ca să afle, Chopik și colegii săi au analizat datele existente despre 1 949 de cupluri căsătorite, heterosexuale, de 50 de ani și mai mult, din Studiul pe Sănătate și Pensionare al Universității din Michigan. Participanții au completat fiecare o evaluare a experiențelor lor cu discriminarea și au specificat cât de des se identifică cu afirmații de genul: „Primești servicii mai proaste decât alte persoane la restaurante sau în magazine” și „Oamenii se comportă ca și cum le-ar fi frică de tine”. Au specificat și pe seama a ce cred ei că poate fi pusă discriminarea, cum ar fi etnia sau genul lor.
În plus, participanții au răspuns la întrebări despre ce calificativ ar acorda stării lor generale de sănătate, dacă au avut vreodată diabet, cancer sau alte boli cronice; și cât de des suferă de diverse simptome ale depresiei. În cele din urmă, au fost rugați să indice cât de apropiați se simt de parteneri, precum și cât de multă presiune se pune asupra relației și să specifice cât de des îi enervează sau îi critică, de exemplu.
Au constatat că experiența discriminării era asociată cu sănătate auto-declarată mai proastă, mai multe boli cronice și depresii mai mari – dar la fel era și cea în care partenerul fusese discriminat. Deși rasismul, ageismul și sexismul au fost cele mai des întâlnite tipuri, asocierile se susțineau indiferent de forma pe care o lua discriminarea. În plus, dacă un partener suferea din cauza discriminării, partenerul sau partenera cel mai probabil sufereau și ei.
Cercetătorii au constatat că mulți participanți raportau o presiune mai mare asupra relației când unul sau amândoi sufereau din cauza discriminării, ceea ce, la rândul său, se asocia cu o stare mai slabă de sănătate. „Nu discriminarea în sine face rău relației, ci mai degrabă stresul pe care îl provoacă”, spune Chopik. Împărtășirea discriminării pe care ai suferit-o ar putea să îl streseze pe partener, dar chiar și dac-o ții în tine, „s-ar putea să izbucnești la adresa [lui sau a ei].” Dramele rezultate îl pot împinge pe partener să ia decizii proaste pentru sănătatea lui, precum mâncatul pe fond emoțional, în cazul lui Frank și al lui Jamie. Dar ăsta e doar vârful aisbergului. Stresul cronic poate spori și riscul de infarct, diabet și alte probleme de sănătate (deși e nevoie de mai multe studii, ca să ne dăm seama dacă chiar există efecte pe termen lung, avertizează Chopik).
În plus, cu cât participanții sufereau mai puțin de discriminare în propriile vieți, cu atât se punea mai multă presiune asupra relației, când sufereau partenerii de discriminare. De exemplu, dacă un bărbat alb își aude soția de culoare că se plânge de biasul rasial de la muncă, e posibil să raporteze mai multă presiune asupra relației decât un bărbat de culoare. „[Bărbatul alb] ar putea fi mai afectat, pentru că el n-a mai trăit pe pielea lui rasismul până atunci”, spune Chopik. Dar unii cercetători au propus teoria opusă, spune Brian Feinstein, profesor asistent la Institutul pentru Sănătate și Bunăstare Sexuală și de Gen a Minorităților, de la Universitatea Northwestern. „Experiențele [partenerilor] se alimentează reciproc... Încă n-avem un verdict despre cum se pot combina experiențele proprii și cele ale partenerului ca să influențeze sănătatea.”
„Chiar nu prea știm în ce măsură se pot extrapola rezultatele astea la alte segmente de populație”, spune Feinstein. În primul rând, eșantionul a inclus doar cupluri hetero, căsătorite. Și deși au fost incluse și persoane de culoare, majoritatea participanților erau albi, iar mulți dintre ei erau căsătoriți cu persoane de culoare sau persoane care se confruntaseră cu alt tip de discriminare.
Deși nu e clar dacă concluziile lui Chopik pot fi extrapolate și asupra cuplurilor LGBTQ, un studiu din 2014 a conchis că atât femeile transgen, cât și partenerii lor, bărbați cis, se confruntă cu discriminarea și cu stigmatul perceput asupra relațiilor lor, ceea ce se corelează cu mai multe simptome de depresie. Grupul de cercetare al lui Feinstein s-au uitat și la modul în care stresul cu care se confruntă partenerii în relațiile dintre doi bărbați influențează funcționarea relației și sănătatea.
John, care lucrează în San Francisco și se identifică drept gay, spune că homofobia cu care se confruntă la locul de muncă i-a afectat sănătatea mintală, precum și pe cea a partenerului lui. Momentele precum cele în care colegii lui hetero de la fostul loc de muncă i-au „strâns rece mâna” – după ce se îmbrățișaseră cu tot restul lumii din birou – îl fac să fie anxios și-i zguduie încrederea în sine, chestie cu care deja se confruntă, din cauza familiei partenerului lui, care nu e de acord cu relația lor. „Îmi activează reflexul de fugă sau luptă”, spune acesta. Se întreabă dacă ar trebui să-și aducă partenerul la evenimentele de la firmă. Când împărtășește experiențele de discriminare cu partenerul lui, acesta se teme că lui John îi e rușine cu el. „Încrederea și nivelul lui general de fericire”, îmi spune John.
Concluziile lui Chopik contrazic noțiunea larg răspândită conform căreia relațiile funcționează atunci când muncesc ambii parteneri la asta, spune Benjamin Karney, profesor de psihologie socială la UCLA și co-autor al studiului despre proaspăt căsătoriții latini. „Când ne gândim la motivele pentru care are sau nu succes o relație, parte din răspuns e ceea ce se-ntâmplă în afara relației?” În realitate, „cuplurilor li se întâmplă multe chestii care le afectează intimitatea – chestii dincolo de controlul acestora.” Studiile au raportat o creștere a ratei de divorț, atunci când partenerii suferă de exemplu de boli cronice sau își pierd joburile. Sigur, e nevoie de muncă pentru o relație de succes, dar „mai e vorba și de noroc”.
A nu se înțelege că discriminarea e un blestem de neînlăturat în cazul relațiilor, însă Karney sugerează că e de preferat să exprimi stresul pe care ți-l provoacă, în loc să-l suprimi. „Adeseori poate fi util să-ți amintești: A, stai așa, sunt stresat. Problema nu e relația mea”, spune acesta. Dincolo de faptul că-i povestești partenerului tău ce s-a întâmplat, poți să și verifici cu el sau ea, dacă ți se pare că ceva e în neregulă, ceea ce te poate ajuta să pui frână și să te abții de la a sări la concluziile obișnuite: „Ai o stare proastă. Ești enervant. Ești nașpa.”
Feinstein adaugă că partenerii cad adeseori într-o rutină în care se bazează strict unul pe celălalt pentru susținere emoțională. „Asta poate să pună multă presiune asupra relației”, spune el. Sugerează că e bine să te gândești și la alți oameni din viața ta cărora te poți plânge, ca să elimini din greutatea acelei poveri.
Și Jamie apelează la colegii și prietenii ei, dintre care mulți au relații interrasiale. „[Îmi dau seama] că nu ține doar de mine. Ține de oamenii care sunt dubioși când văd două persoane care nu seamănă că sunt împreună și ies în oraș în cuplu”, spune ea.
Cele mai multe studii despre factorii de risc asupra sănătății se concentrează asupra experiențelor individuale, dar concluziile lui Chopik vin peste un număr mare de studii care arată că atunci când cineva ne e apropiat, experiențele persoanei respective ne pot afecta sănătatea, zice Feinstein. Iar în mediul politic actual, chiar dacă cineva s-a confruntat mai puțin sau deloc cu discriminarea, „sunt șanse mai mari să se fi confruntat prietenii, partenerii și alți oameni din cercul nostru social”, confirmă și John. Concluziile „conferă o imagine mai amplă asupra modului în care discriminarea îi afectează pe indivizi”, spune el. „Acum mai mult ca niciodată cred că trebuie să criticăm chestiile astea.”
*Sursele au preferat să-și dea doar numele mic, din cauză că își fac griji să nu sufere repercusiuni la serviciu pentru declarațiile lor.
