untold

Iată cinci lucruri care nu trebuie să îți lipsească la un festival!

Dacă mergi la Untold vara asta, noi îți prezentăm cinci lucruri pe care trebuie să le pui cu tine în bagaj!

Sezonul festivalurilor se află în plină desfășurare, iar noi suntem convinși că nu vrei să ratezi niciun concert! Vara asta, în perioada 2-5 august ne întâlnim în Cluj-Napoca la UNTOLD! Dacă ți-ai pus deja la punct  ținuta de festival, ei bine acum tot ceea ce trebuie să faci e să te ocupi de ultimele detalii ce țin de bagaj.

Pentru ca tu să te poți concentra numai pe distracție, noi ți-am pregătit o listă cu lucrurile esențiale de care nu trebuie să uiți atunci când te vei duce la cel mai tare festival de vară!

1. Pelerina de ploaie.


Umbrelele sunt destul de greu de cărat, iar dacă norii se decid să se retragă o să te încurce și mai tare. Cel mai simplu e să iei la tine o pelerină de ploaie. E mult mai ușor de cărat dintr-o parte în alta și te protejează mai bine.

2. Ochelari de soare.


Și cum după nori și ploi apare și soarele, de ce să te încrunți când poți să îți folosești ochelarii de soare. Nu numai că vei arăta super cool, dar ochii tăi vor fi protejați, iar fruntea fără riduri de expresie!

3. Baterie externă.


Cu siguranță nu vrei să rămâi fără baterie la telefon în timp ce îi filmezi pe cei de la The Chainsmokers! Ia cu tine un încărcător portabil pe care să-l ai mereu la îndemână.

4. Medicamente.


Chiar dacă în interiorul festivalului există un cort de prim ajutor, e bine să ai la tine o rezervă de medicamente. Dacă durerea de cap tocmai și-a făcut apariția, nu îți prea vine să străbați festivalul în căutarea unui cort de prim ajutor. Cel mai bine e să fii pregătit și nimic nu îți va putea strica distracția.

5. Borsetă


Și unde să pui toate lucrurile de mai sus, dacă nu într-o borsetă? Aglomerația specifică festivalurilor îți va da bătăi mari de cap dacă vei căra cu tine un ghiozdan sau o geantă de dimensiuni mari. Cel mai bine e să iei cu tine o borsetă pe care o poți purta în jurul taliei. În acest fel, te vei putea bucura de libertatea de mișcare, iar lucrurile tale vor fi în siguranță.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.