Kiss Music News

John Legend a obținut statul EGOT! Iată ce înseamnă asta!

John Legend a câștigat primul său Emmy, iar ăsta nu este singurul motiv de sărbătoare!

John Legend a reușit să scrie istorie, după ce a câștigat primul său premiu Emmy, pentru producția operei rock „Jesus Christ Superstar”, unde cântărețul a jucat rolul lui Iisus. Artistul a devenit cea mai tânără persoană care a obținut statutul EGOT. Acest premiu semnifică faptul că John Legend a intrat într-un club exclusivist al artiștilor care au câștigat un Emmy, un Grammy, un Oscar și un Tony (EGOT).

În 2017, John Legend a câștigat premiul Tony, iar în 2015 a obținut Oscarul pentru cea mai originală piesă, „Glory”, ce a fost soundtrack-ul filmului „Selma”. Iar ca lista să fie completă, artistul a câștigat și un Glob de Aur.

Artistul deține și zece premii Grammy, printre care „cel mai bun nou artist”, „cea mai bună voce masculină de R&B” și „cel mai bun album R&B”.

Printre persoanele care au reușit să obțină statutul EGOT se numără Whoopi Goldberg, Audrey Hepburn, Mel Brooks și mulți alții.

FOTO: Instagram

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.