Când ne atingem visul, ne e dor să tânjim după el. Știu că ai intenția să spui că aberez, dar treaba asta e reală și prezentă în viețile noastre. De ce nu ne bucurăm de clipa asta, ci alegem să ne gândim la cea care a trecut? De ce ne lăsăm conduși de frici?
Frumos e în septembrie la Veneția s-a jucat luni, la Timișoara, în premieră națională cu Oana Pellea și Mircea Rusu în distribuție. Piesa tratează ce am scris eu mai sus, dar într-un mod hilar. Drama și frământările sunt împachetate foarte frumos în replici amuzante și în comic de situație. Deși este o comedie, nu au fost numai râsete. Partea tristă a piesei și-a făcut treaba și a smuls lacrimi din sală.
Cu toate că nu a devenit piesa mea preferată, nu i-am găsit cusur. Personajele sunt ciudat de asemănătoare și diferite în același timp. Oana Pellea e fenomenal de expresivă. S-a mulat perfect pe tipul femeii visătoare și conștientă de calitățile sale și i-a redat perfect trăirile. Mircea Rusu a fost absolut delicios. A intrat în pielea bărbatului cuceritor, spontan, amuzant, dar stângaci pe alocuri. Ambele personaje, cu temeri des întâlnite în fiecare dintre noi.
Despre acțiune nu vreau să vă dau detalii. Vreau să vedeți piesa (când s-o mai juca la Timișoara) și să trageți singuri concluziile. Vă spun doar că merită.
Pe scurt, Frumos e în septembrie la Veneția este o carte plină de lecții despre noi, oamenii. Piesa este scrisă Teodor Mazilu și adusă la Timișoara de Spectacol TM.
