Adele divorţează după trei ani de mariaj. Cine este soţul artistei?

Adele şi soţul ei, Simon Konecki, s-au despărţit, iar anunţul a fost făcut de reprezentanţii artistei, printr-un comunicat.

Adele şi soţul ei, Simon Konecki, s-au despărţit, iar anunţul a fost făcut de reprezentanţii artistei, printr-un comunicat.

Adele şi soţul ei vor divorţa. Îşi vor creşte împreună copilul şi îi vor oferi toată afecţiunea lor. Ca întotdeauna, cei doi îşi doresc să le fie respectată intimitatea. Deocamdată nu vor exista şi alte comentarii”, scria în comunicatul trimis de Benny Tarantini şi Carl Fysh.

Adele a încercat să fie întotdeauna cât mai discretă cu viaţa ei amoroasă, însă în 2017, artista a confirmat că s-a căsătorit cu Konecki. Anunţul a fost făcut atunci într-o manieră inedită, pe scena Premiilor Grammy, când Adele a câştigat trofeul pentru „Albumul Anului”. Conform surselor apropiate cuplului, cei doi s-ar fi căsătorit în 2016, însă tot evenimentul a rămas un secret la acea vreme.

În 2012, Adele a născut un băieţel, pe nume Angelo, iar de atunci, presa a devenit şi mai interesată de relaţia lui Adele cu iubitul ei, Simon Konecki.

Cine este Simon Konecki?

Konecki este co-fondatorul Life Water, un brand de apă creat după standarde ecologice, în Marea Britanie. O parte din fondurile strânse de companie se duc direct către organizaţia caritabilă condusă de Konecki, Drop4Drop, care se ocupă cu asigurarea apei curate în ţările mai puţin dezvoltate.

În perioada 2004-2008, Konecki a fost căsătorit cu Clary Fisher, o stilistă londoneză, alături de care are o fetiţă. În acea perioadă, se zvonea că Adele ar fi fost motivul pentru care Simon şi prima lui soţie s-ar fi despărţit. Până la urmă, Adele a reuşit să închidă gura criticilor, publicând un comunicat, prin care afirma că Simon era deja divorţat de patru ani, când s-au cunoscut.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.