Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au format unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, însă din păcate, povestea lor de dragoste a ajuns la final, deoarece aceştia s-au despărţit după opt luni de căsnicie.
“Liam şi Miley s-au înţeles să se despartă în acest moment", a anunţat un reprezentant al lui Cyrus. “Evoluând în permanenţă şi schimbându-se atât ca parteneri cât şi ca persoane, ei s-au hotărât că în acest fel se pot concentra cel mai bine fiecare asupra propriei persoane şi cariere. Vor rămâne părinţi dedicaţi pentru animalele pe care le deţin împreună, în perioada pe care o vor petrece cu drag separat. Vă rugăm să le respectaţi transformarea şi intimitatea”, se arată în mesajul oficial.
Primele zvonuri legate de despărţirea celor doi au apărut duminică, după ce Miley a publicat o fotografie în care apărea fără inelul de căsătorie.
“Pune-mă pe mute dacă nu vrei SPAM”, a scris ea lângă imaginea care a fost surprinsă în timpul unei vacanţe în Italia.
Vacanţa în Italia, un motiv de despărţire sau de refugiu?
Înainte ca reprezentantul lui Miley să confirme despărţirea de Liam Hemsworth, paparazzi au surprins-o pe artistă în ipostaze intime alături de prietena ei, Kaithlyn Carter. În imaginile surprinse, cele două sunt extrem de apropiate şi se sărută pasional, în timp ce se relaxează la soare, pe malul lacului Como.

În urmă cu o săptămână, şi prietena lui Miley, Kaithlyn Carter a anunţat că va divorţa de soţul ei, actorul Brody Jenner, după un an de căsnicie. Oare întâlnirea celor două a fost ca un refugiu?

Miley nu a fost niciodată o soţie clasică!
La începutul verii, Cyrus a făcut o serie de declaraţii controversate pentru revista Elle şi a recunoscut că nu i se potriveşte “rolul soţiei clasice”.
“Cred că e derutant pentru alţii că sunt căsătorită. Dar relaţia mea e unică”, declara Cyrus pentru numărul din august 2019 al revistei Elle.
“Prefer să nu arăt prea multe oamenilor din această relaţie pentru că este atât de complex, modern şi nou încât nu cred că suntem într-un moment în care oamenii să înţeleagă. Adică, lumea chiar crede că stau acasă într-un nenorocit de şorţ pregătind cina? Sunt într-o relaţie heterosexuală, dar sunt încă atrasă sexual de femei”, a declarat Cyrus.
Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au întâlnit în urmă cu zece ani pe platourile de filmare de la The Last Song, iar în 2012 aceştia au confirmat public faptul că formează un cuplu. După o perioadă de despărţire, cei doi s-au reîmpăcat în 2015, iar la finalul anului 2018 aceştia s-au căsătorit.












































