Katy Perry se află în mijlocul unui nou scandal, după ce două persoane au acuzat-o de hărţuire sexuală. La începutul săptămânii, modelul Josh Kloss, care a apărut alături de Perry în videoclipul Teenage Dream, în 2010, a făcut o serie de dezvăluiri şocante, pe contul său de Instagram. Modelul a declarat că era îndrăgostit de artistă în acea perioadă, iar aceasta a profitat de statutul ei de vedetă şi şi-a bătut joc de acesta, în public.
„M-am văzut cu Katy de câteva ori după ce s-a despărțit de Russel [Brand]. La un moment dat am adus cu mine un prieten care își dorea enorm să o cunoască. Era la petrecerea de ziua de naștere a lui Johny Wujeck.
Când am văzut-o, ne-am îmbrățișat, eram încă îndrăgostit de ea. Însă, în clipa în care m-am întors pentru a-l prezenta pe prietenul pe care-l adusesem, ea mi-a tras pantalonii și chiloții jos, cât a putut de mult, pentru a le arăta penisul meu unor prieteni de-ai ei și mulțimii din jur. Vă puteți imagina cât de patetic şi umilit m-am simțit?”, a scris Josh Kloss, pe contul său de Instagram.
În aceeaşi postare, modelul a declarat că a acceptat comportamentul lui Katy Perry, deoarece avea nevoie de banii pe care urma să îi încaseze pentru rolul său din videoclipul “Teenage Dream”, mai exact suma de 650 de dolari.
“Am decis să vorbesc despre asta, deoarece trăim într-o cultură în care doar bărbaţii sunt consideraţi ca fiind perverşi. Dar şi femeile care fac abuz de putere sunt dezgustătoare”, a scris Josh Kloss, cu privire la comportamentul lui Katy Perry.
Între timp, o a doua persoană şi-a făcut curaj să vorbească despre un moment jenant, cauzat de celebra artistă. Tina Kandelaki, o prezentatoare TV din Georgia, a dezvăluit că Perry a încercat să o hărţuiască la o petrecere.
Aceasta a povestit pentru ziarul rusesc Rossiyskaya Gazeta că Perry era ameţită din cauza alcoolului şi că a început să o atingă într-un mod inadecvat şi chiar a încercat să o sărute cu forţa, în faţa tuturor celor prezenţi la respectivul eveniment. Tina Kandelaki a decis să facă aceste dezvăluiri după ce Josh Kloss a făcut primele acuzaţii.












































