Kiss Music News

"Wake Me Up" de la Avicii, cea mai bună piesă dance a deceniului

"Wake Me Up" de la Avicii a fost aleasă cea mai bună piesă dance din ultimul deceniu.

Moștenirea incredibilă lăsată în urmă de unul dintre cei mai talentați producători ai ultimei decade, Avicii, este incontestabilă: producții care au schimbat direcția în muzica electronică, apariții live la cele mai mari evenimente din lume şi hituri nemuritoare.

La final de deceniu, piesa „Wake Me Up” a fost aleasă la categoria „Highest Charting Dance Track Of The Decade”, ceea ce înseamnă că hitul Avicii este cea mai bună piesă dance din ultimii 10 ani. Lansată în 2013, piesa a ajuns pe primul loc în 22 de ţări, fiind producţia cu care Avicii şi-a promovat albumul de debut – „True”.

Piesa „Wake Me Up” a răsunat în 2015 şi în România, la prima ediţie a festivalului UNTOLD, unde Avicii a susţinut un show memorabil.

"Wake Me Up" ocupă locul 13 în UK Top 100 Singles Chart, un clasament în care au fost incluse cele mai listate piese din ultimii 10 ani. În acest clasament, alături de Avicii se află și alte nume din industria dance: Calvin Harris, David Guetta, Daft Punk, The Chainsmokers sau Major Lazer.

Contribuția suedezului la ceea ce înseamnă scena electronică de astăzi continuă: săptămâna trecută a fost lansat jocul video "The Avicii Vector", în acest proiect fiind incluse 25 de producții semnate Avicii. Concertul în memoria DJ-ului - The Avicii Tribute Concert for Mental Health Awareness - a adunat peste 55.000 de oameni din întreaga lume, iar fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi folosite pentru lupta împotriva depresiei și a tentativei de suicid.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.