Cine este AVI? Ascult-o acum pe cea mai tânără artistă din România

Ascultă acum prima piesă lansată de AVI!

Într-o perioadă în care suntem asaltați de aplicații, platforme social media, acces ușor la informații, subiectul bullying-ului își face și mai mult simțită prezența, atât pe internet, cât și la școală, între copii.

AVI Alessia Vlad, o artistă de doar 12 ani, ia atitudine și vorbește despre bullying în cel mai nou single al ei, “Hurricane”, care transmite un mesaj de încurajare pentru cei care s-au confruntat cu astfel de probleme, dar și pentru cei care își înving propriile temeri pentru a-și împlini visele.

Noua piesă reprezintă drumul tinerei artiste, de doar 12 ani, către împlinirea visului ei, acela de a-și transmite gândurile și ideile prin muzică. Iar trecerea de la copilărie la adolescență se observă atât prin versurile piesei, cât și la nivel de vizual, în cadrele în care AVI își lasă păpușile să se înece și să ardă, asumându-și că poate câștiga “jocul cu încercările adolescenței”.

Piesa “Hurricane” este produsă de Vanotek și compusă de Minelli, cu un videoclip regizat de Anton San, iar de imaginea artistei s-a ocupat echipa formată din Teodora Burz (styling), Salon Avangard (hairstyling) și Diana Ionescu (makeup).

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.