Săptămâna trecută a avut loc cea de-a doua ediție a Bucharest Gaming Week. Dacă toată perioada asta au avut loc diverse evenimente legate de arta gamingului, muzica din gaming și game design, răspândite prin diversele hub-uri și spații ale Capitalei, evenimentul principal a avut loc în weekend, la Romexpo.
Am fost și la prima ediție, unde am fost contrariat de prezența masivă a Armatei Române, cu tehnică militară și pușcoace numai bune de arătat copiilor crescuți cu shootere. Din fericire, armata a lipsit anul acesta, iar focusul a fost exclusiv pe jocuri, nu pe recrutare în MApN.
Ce-i ăla un Bucharest Gaming Week
Bucharest Gaming Week e un fel de anti-Comic-Con. Dacă cel din urmă e un fel de celebrare a tuturor lucrurilor geek - benzi desenate, cosplay, jocuri, board games și chestii japoneze, Bucharest Gaming Week e dedicată exclusiv jocurilor, în toate formele și formatele posibile. Este o simbioză între jocuri, jucători și cei care fac un ban de pe urma industriei, precum streamerii și retailerii. Nu lipsește nici merchandising-ul aferent unei industrii care a depășit-o pe cea de streaming, devenind cea mai profitabilă formă de divertisment la nivel global. Totul într-o cacofonie absolută de sunet și lumină care e obositoare pentru un tataie de peste 30 de ani ca mine.
Dacă trap-ul și zgomotul MC-ilor care încercau să atragă mușterii la concursurile de la standuri sunt noi pentru mine, ce s-a jucat efectiv la Bucharest Gaming Week a fost extrem de cunoscut. Counter-Strike, PUBG(Player Unknown’s Battlegrounds), Fortnite, Hearthstone, Minecraft și, într-un colț uitat, Overwatch.
Într-un colț mai puțin uitat, Federația Română de Fotbal a construit un mini-teren de fotbal, cu tribune surprinzător de pline, unde s-a jucat la greu FIFA - jocul tuturor românilor - și s-au ales primii trei reprezentanți a echipei naționale de FIFA. Scena principală a fost dedicată campionatelor pro-level de Counter-Strike, inclusiv evenimentului exclusivist, cu premii totale în valoare de 50 de mii de euro.
Toată hala a fost plină de oameni care priveau perplecși cât de bine joacă PUBG sau Counter-Strike niște copii care teoretic n-ar avea voie să-l deschidă, din cauza vârstei. Un MC de la un stand de jocuri lua la mișto două fete care ceruseră o melodie diferită. „Aici se joacă lucruri serioase fetelor, mergeți dincolo să jucați Fortnite”. Se juca Hearthstone, foarte serios.
Spațiile cele mai mici erau, însă, cele mai interesante. Un exemplu foarte bun a fost spațiul C3, care oferea o experiență VR (n.r. realitate virtuală) inedită: era un fel de escape room în VR, dar conținea și proiecte arhitecturale modelate 3D în mediul virtual.
Ce surprize au pregătit developerii independenți din România
Ca în fiecare an, la fiecare eveniment ce are tangență cu gamingul, cel mai mult mi-a plăcut standul celor de la Romanian Game Developers Association(RGDA), deși cel de anul ăsta a fost cam pustiu, cu doar cinci jocuri prezentate. Am reîntâlnit și jocuri vechi, pentru a vedea cum au mai progresat, dar și surprize noi. Trei dintre jocurile prezentate erau prototipuri sub egida GameDev Academy, lucru extrem de îmbucurător. Ieșite dintr-un game lab, proiectele sunt la finalul unui proces intensiv de trei luni de development al cărui scop este de a scoate un prototip funcțional. Toate trei sunt interesante, fiecare în felul lui.
Primul care mi-a atras atenția a fost poate și cel mai simplu dintre cele trei jocuri, Surf Runner, un endless runner (n.r. joc în care fugi și țopăi la nesfârșit) cu nivele generate procedural, estetică retro și soundtrack synthwave. Ești un surfer a e s t h e t i c care alunecă pe o panglică multicoloră și colectezi dischete (pentru că retro) și milkshake-uri (pentru că de ce nu?). Vibe-ul jocului e similar cu Audiosurf, doar că e mult mai simplu (e făcut totuși în trei luni) și relaxant. L-aș putea vedea lejer pe telefonul unui milenial, poate chiar pe al meu.
Smardoială cu daci care, de fapt, sunt doar traci
Al doilea joc de Game Lab testat se cheamă Freedom Falx și m-a atras prin grafica pixel art, ce mi-a amintit de câteva dintre jocurile mele favorite, precum Kingdom, Superbrothers: Sword and Sworcery sau Crawl.
M-am entuziasmat când am aflat că protagoniștii sunt daci și i-am întrebat pe developeri dacă „sunt cu dacii”. Deja vedeam articolul clickbait despre cum industria de gaming e colonizată de dacopați, dar cineva mi-a spus că protagoniștii sunt traci, nu daci. M-am calmat dezamăgit. Tracopat sună mai puțin catchy decât dacopat. În schimb, are potențialul de a fi un joc extrem de interesant, un platformer beat ‘em up, cu elemente de puzzle în care comanzi doi traci, un el înarmat cu falnicul falx(n.r. armă tracică) din titlu și o ea înarmată cu un bici, în căutarea fiicei lor, răpită de armatele lui Alexandru Macedon. Interesant e că-i poți comanda simultan, de la aceeași tastatură, deși poți oricând să chemi un prieten. Brothers, doar că beat ‘em up pixel art cu traci răzbunători? Da, vă rog!
Când jocul însuși te lasă să trișezi
Ultimul joc de Game Lab, poate cel mai ușor de pitch-uit, este Game.Break, în care navighezi diferite puzzle-uri prin modificarea parametrilor jocului. Adică trișezi, hackuiești jocul ca să poți termina nivelul. Are două ferestre, una cu un command line, unde scrii comenzi ca să schimbi jocul și o a doua în care te plimbi printr-o secțiune de platforming. Jocul mai are nevoie de un pic (mai mult) polish, dar e un concept original, cu foarte mult potențial de viitor.
Cum arată un Quake 100% românesc
Dacă tot vine vorba de viitor, un alt joc nou aproape gata de livrare pe care l-am testat anul acesta este PositronX, un shooter retro rogue-lite. Ce înseamnă shooter retro rogue-lite? Harta, armele, inamicii sunt generate aproximativ aleatoriu, ceea ce înseamnă că, de fiecare dată când joci, acesta este altfel. Ai mai multe personaje robotice de început, fiecare cu armele lui specifice, cu moduri diferite de atac și diverse avantaje și dezavantaje. Pe parcurs, culegi diverse modificări pentru personajul tău, până ajungi să ai combinația optimă. Jocul îmi aduce aminte de Quake 2 prin viteză și dificultate, deși un termen mult mai bun de comparație ar fi Ziggurat sau Paranautical Activity. PositronX e deja pe Steam și ți-l recomand.
Unbound m-a învățat de ce nu tre’ să am încredere în nimeni, nici măcar într-un fluture
Totuși, jocul favorit de anul ăsta este (tot) Unbound. Am mai jucat Unboundîn anii trecuți și am fost plăcut surprins, deși jocul era departe de a fi livrabil. Controlul era ciudățel, povestea nu exista în demo, dar mecanica de bază era foarte interesantă, o premisă extrem de bună pentru un puzzle platformer. După încă un an de development și lustruire, Unbound e absolut excelent. Avem poveste, un stil grafic mai mult sau mai puțin unitar, control absolut impecabil și elemente de Metroidvania. Jocul ăsta o să ajungă departe pe piața de console și între fanii de platformere de pe PC.
Dar care e premisa de bază? În Unbound navighezi puzzle-uri cu vrăjitorul tău adorabil, deschizând un portal, ca o bulă, între două lumi. Într-o lume pot exista platforme pe care poți să sari, într-alta doar țepi, iar fluturii drăgălași dintr-o lume pot fi monștri zburători rapace în cea de-a doua. Jocul e genul ăla de platformer care a redevenit o nișă, gen Ori and the Blind Forest, cu un pic de puzzle-solving creativ a la The Swapper. Unbounda schimbat recent stilul grafic și arată extrem de bine, cu fiecare lume bine conturată și fiecare nouă putere dobândită face chestii interesante vizual, pe lângă impactul asupra gameplay-ului. Unbound e coming soon pe Steam, dar probabil ne vom bucura de el abia prin douăzeci-douăzeci.
Cam ăsta a fost Bucharest Gaming Week. Zgomotos, impresionant, interesant și o rază de speranță pentru industria jocurilor din România.
