Cool Stuff

Ryan Reynolds spune că are „o familie secretă în Danemarca”. Oare ce părere are Blake Lively despre gluma soțului ei?

Ryan Reynolds nu și-a pierdut simțul umorului în această perioadă, iar asta este un semn bun!

Ryan Reynolds nu și-a pierdut simțul umorului în această perioadă, iar asta este un semn bun! Actorul a avut, de curând, o apariție în emisiunea lui Jimmy Fallon, unde a dezvăluit, în glumă, că are o familie secretă în Danemarca.

Starul din Deadpool a declarat că cealaltă familie îi duce lipsa și că a fost greu pentru el să ia o decizie în timpul pandemiei, deoarece nu știa alături de care soție să se izoleze.  

A fost o decizie cu două tăișuri. Te gândești la început că trebuie să stai puțin în carantină alături de familie. Dar te gândești că vor fi doar câteva zile. Cel puțin îmi plac oamenii – îi iubesc, mai ales pe cei cu care mă aflu acum în izolare”, a spus Reynolds.

Actorul se află în autoizolare, în Canada, alături de soția sa, Blake Lively, și de cele trei fiice ale lor, plus mama lui Blake.

A trebuit să mă gândesc rapid – cu cine ar trebui să stau în carantina? Cu familia mea celebră sau cu familia mea secretă din Danemarca? A fost o decizie grea”, a glumit actorul, după care a adăugat că le duce dorul celor rămași în Danemarca.

„Am ales să stau cu familia mea de la Hollywood. A fost bine. E o decizie pe care nu o regret. Chiar ne-am distrat”, a declarat Reynolds.

În decembrie, în timpul unui interviu pentru Today, Ryan Reynolds a glumit în privința mariajului său cu Lively, dezvăluind că nu a întâlnit-o niciodată pe cea care îi este soție.

Noi suntem un cuplu doar în mediul online. Este totul o strategie gândită de un studio și pentru noi a funcționat foarte bine până acum. Eu de fapt sunt căsătorit cu o femeie pe nume Louise, din Danemarca. Avem patru copii și e minunat”, a glumit Ryan Reynolds.

Ryan Reynolds și Blake Lively s-au căsătorit în 2012 și sunt părinții a trei fetițe – James, în vârstă de 5 ani, Inez, în vârstă de trei ani, iar mezina familiei s-a născut în Octombrie 2019, însă numele ei nu a fost dezvăluit.

FOTO: USA Today, Harper's Bazaar

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.