Serialul „Game Of Thrones” este unul dintre cele mai populare producții HBO din toate timpurile, fiecare episod având peste 20 de milioane de vizionări. Scenariul imprevizibil, drama, conflictele și poveștile de dragoste din acest serial ne-au ținut cu sufletul la gură timp de șapte sezoane. Însă actorii nu au fost cei mai fericiți. O parte din ei au fost nevoiți să treacă prin experiențe neplăcute în timpul filmărilor, pentru ca scenele să iasă impecabil.
Kit Harrington, șantajat de un polițist

Kit Harrington a fost oprit de poliție după ce a fost surprins conducând cu viteză. Așa că actorul a fost nevoit să ajungă la o înțelegere cu polițistul care l-a oprit, pentru a evita o posibilă amendă.
„Poți să vii cu mine la secție și îți dau o amendă, sau îmi spui dacă personajul tău mai trăiește în următorul sezon din Game of Thrones”, i-ar fi spus polițistul.
Actorul i-a spus adevărul polițistului în cele din urmă – „Trăiesc în următorul sezon”, după care a fost lăsat să plece mai departe.
Sophie Turner nu s-a spălat pe cap timp de doi ani

Actrița care a interpretat-o pe Sansa Stark a fost nevoită să facă niște sacrificii serioase pentru rolul din serial. În timpul filmărilor, aceasta nu a avut voie să se spele pe cap, deoarece trebuia să aibă un look cât mai natural.
„Pe la sezonul 5 au început să îmi spună să nu mă mai spăl pe cap și deja mi se părea dezgustător. Apoi mi-au dat o perucă, așa că am putut să mă spăl pe cap când am vrut. Dar pentru câțiva ani a trebuit să rezist și să stau cu părul gras”, a dezvăluit Sophie Turner.
Maisie Williams a căzut de pe cal

Actrița care a interpretat-o pe Arya Stark a dezvăluit că a căzut de pe cal în timpul filmărilor. La începutul filmărilor, actorii au fost antrenați să călărească pe cai islandezi, care erau la fel de înalți precum poneii. Însă după filmarea anumitor scene, Maisie și-a prins piciorul în frâul calului și a căzut de pe acesta.
Gwendoline Christie a filmat cu un urs adevărat

În episodul în care Brienne of Tarth se întâlnește cu ursul, imaginile nu sunt realizate pe calculator. Conform actriței, ursul din acel episod era unul real, iar numele său era Bart Junior. Acesta ar mai fi apărut în câteva filme, înainte de a ajunge în „Game of Thrones”. Gwendoline a declarat că în timpul filmărilor a fost protejată de un gard electric, iar în timpul pauzelor, ursul era hrănit cu înghețată, pentru a fi răsplătit.
Lena Headey, detestată de oameni în viața reală

Lena Headey, actrița care a interpretat-o pe Cersei Lannister, a dezvăluit că publicul a ajuns să o urască și în viața reală, din cauza personajului său din serial. Aceasta a povestit că se afla internată în spital, după nașterea celui de-al doilea copil, și în timp ce își alăpta bebelușul, o asistentă i-a spus „Shame on you!”, replica celebră pe care Cersei a auzit-o de o mulțime de ori în serial.
Iwan Rheon a fost bătut de Kit Harrington

Actorul care l-a interpretat pe Ramsay Bolton s-a ales cu câțiva pumni în față din partea lui Kit Harrington. Într-una din scene, Jon Snow se năpustește asupra lui Ramsey și îl lovește în față. Din păcate, Harrington nu s-a putut stăpâni și l-a lovit destul de puternic pe Iwan Rheon, care a îndurat cu profesionalism tot momentul.
Emilia Clarke a mâncat cu silă o „inimă de cal”

Emilia Clarke a dezvăluit că a fost nevoită să mănânce 28 de „inimi de cal”, făcute din dulceață de fructe de pădure. Conform actriței, compoziția era destul de uscată și avea gust de lipici. Așa că pe tot parcursul filmărilor, aceasta a avut lângă ea o găleată, în caz că ar fi vrut să vomite.












































