Poți să fii obsedat de curățenie sau de success, iar în astfel de situații, nu putem spune că obsesiile sunt un lucru rău. Ele te pot face mai bun la locul de muncă, la școală, sau în relația cu partenerul, însă pot deveni o adevărată problemă dacă le dedici prea mult timp.
Desigur, și zemnul zodiacal sub care te-ai născut îți poate influența gândurile, așa că iată care este obsesia fiecărei zodii. Află dacă aceasta este un impediment sau un motor pentru evoluție!
Berbec

Nativii din zodia Berbec cred că nu au niciodată destul timp. De exemplu, îi obsedează faptul că cineva are nevoie de cel puțin 6 ore de somn pe zi. Nimic nu îi enervează mai tare decât să observe că ceilalți stau degeaba și pierd timp relaxându-se sau omorându-și timpul cu activități inutile. Timpul este cea mai valoroasă monedă de schimb, în opinia lor.
Taur

Taurii au o fixație pentru stabilitate și nevoia de a deține lucruri. Uneori, acești nativi își pot arăta o latură lacomă și o dorință exagerată de a se îmbogăți. Însă, totul este generat de nevoia lor de siguranță și de a deține controlul asupra vieții lor. De asemenea, aceeași trăsătură se poate manifesta și ca o dorință acerbă de a acumula cunoaștere, care li se potrivește mai cu seamă taurilor intelectuali sau artiști.
Gemeni

Nativii din Gemeni își doresc cu orice preț să se ferească de oamenii ignoranți. Ei nu vor avea în jur o persoană care trăiește într-o manieră ignorantă, de pe-o zi pe alta, fără a-și pune întrebări, și fără a căuta răspunsuri. Ar face orice este posibil să evite cercuri care i-ar pune în contact cu persoane care, în opinia lor, nu s-ar ridica la nicelul lor.
Rac

Nativii din Zodia Rac sunt obsedați de trecut. Fie că nu se pot desprinde de amintiri și evenimente dureroase ale trecutului, fie că le place să colecționeze suveniruri și obiecte vechi, ei se atașează extrem de tare de trecut. Este și motivul pentru care, în cuplu sau în alte relații, se vor agăța mereu de certuri sau întâmplări trecute.
Leu

Leii sunt în mod absolut obsedați de ideea de trădare. Este motivul pentru care pot deveni geloși fără măsură și foarte suspicioși uneori chiar și fără motiv. Însă, dacă chiar s-a întâmplat, ei se vor asigura că nu vei uita asta. Nu le înșela așteptările, nu îi minți, nu îi dezamăgi, nu îți încălca promisiunile și nu îi ataca pe la spate.
Fecioară
![]()
Persoanele din zodia Fecioară sunt obsedate de curățenie și disciplină. Nimic nu le enervează mai tare decât dezordinea și haosul. Prin ordine și disciplină, prin respectarea unor reguli stricte, Fecioarele știu că poate deține controlul asupra vieții sale. Nici măcar în grupul lor de prieteni nu vei găsi prieteni haotici, dezordonați și cu o viață instabilă. Ei pur și simplu nu înțeleg acest stil de viață.
Balanță

Dreptatea este, cu siguranță, obsesia acestor nativi. Dar nu pentru că ei își doresc să aibă mereu dreptate, ci pentru că nu suportă nedreptățile făcute celorlalți. Nu suportă să vadă suferință și nedreptate sau animale și oameni lipsiți de apărare. De asemenea, simțul dreptății se manifestă și cu privire la propria persoană.
Scorpion

Nativii Zodiei Scorpion sunt obsedați de perfecțiune și își dedică toată viața pentru a alerga după aceasta. Dacă în ceea ce privește munca lor, poate fi o trăsătură de succes, în ceea ce privește relațiile, se poate dovedi un aspect fatal. Pentru cineva din zodia Scorpion, nicio altă persoană nu se poate ridica la nivelul așteptărilor sale.
Săgetător

Banii stau la loc de cinste pentru Săgetători. Totuși, problema este că pentru a atinge acest deziderat, se vor folosi fără scrupule de ceilalți, profitând și întinzând tot felul de capcane. În plus, uneori, aceștia nici nu realizează gravitatea gesturilor lor, pentru că ei cred că li se cuvine totul.
Capricorn

Acest semn este definit de obsesia pentru control. Când un Capricorn simte că a pierdut frâiele, va dezlănțui o gamă largă de reproșuri, acte de răzbunare sau va intra în stări depresive. Uneori, pentru a rămâne în control se va preta la acte de manipulare sau minciună. Și în acest caz, nevoia sa de control se află în strânsă legătură cu nevoia sa de protecție și siguranță.
Vărsător

Nativii acesti zodii iubesc să fie în centrul atenției atât de tare încât devin obsesivi. Ei sunt dispuși să facă absolut orice pentru ca lumea să îi observe și să îi aprecieze. Se simt foarte confortabil să se expună public și nu e deloc o întâmplare că sunt persoane telegenice. Nevoia de atenție a nativilor din Vărsător se poate manifesta și în cuplu, unde își vor dori doar exclusivitate.
Pești

Fixația zodiei Pești este aceea de a demonstra că sunt deștepți și fascinanți. Ei muncesc continuu pentru a se auto-perfecționa, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Totuși, desi fac totul pentru a fi plăcuți de ceilalți, o altă obsesie a lor este singurătatea. Un nativ al acestei zodii nu te va lăsa să te apropii prea mult, ci doar să îl admiri de la distanță.












































