Kiss Music News

Ce spun artiștii din tabăra „Global By The Sea” despre influențele anilor '80 în muzica românească

La Kiss FM asculți prima dată hiturile. Iar noi, le auzim uneori chiar când sunt în process de „fabricare”. Deja te-am făcut curios, nu-i așa? Săptămâna aceasta, Ana Petcu de la Kiss FM și Cristi Neacșu de la ASHA Radio sunt corespondenții noștri speciali, într-o super tabără de creație muzicală – „Global By The Sea”, organizată în Olimp.

Printre cei invitați se numără și câțiva artiști români, alături de care am discutat despre influențele 80s din muzica actuală. Să fie acesta doar un trend trecător sau toată industria va face un mare pas către ritmurile disco?

Mi-ar plăcea să revin la influențele anilor '80. Au un vibe specific”, a spus Roxen.

Eu sunt în permanență influențat de anii '80 și nu numai, ba chiar plănuiesc la sfârșitul anului să scot un album in acea direcție. Mi se pare ca toată perioada '50-80 a fost definitorie pentru muzică și tot ce a urmat au fost derivate și combinări”, a transmis Alex Parker.

Everything was so extra back then, just my type! So yeah, abia astept. Mai multa culoare, mai multa savoare, mai mult fun, mai mult din toate!”, spune Olivia Addams.

„Global by the sea”, cel mai mare camp de creație muzicală din Europa de Est, organizat de Global Records și Global Publishing în colaborare cu Kiss FM și NOVUM By The Sea își propune ca pe lângă conexiunile interumane și schimbul de experiențe muzicale dintre producători și artiști, să genereze următoarele big hits pentru industria muzicală internațională.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.