#NewFriend | Uite ce pisicuță adorabilă a primit Alexandra Stan, de ziua ei

Alexandra Stan a primit cel mai frumos cadou de ziua ei!

Alexandra Stan a împlinit de curând 32 de ani, iar cu această ocazie, cântăreața a publicat un mesaj pe contul personal de Instagram, în care le povestește fanilor care este cadoul special pe care l-a primit, fiind vorba despre o pisică. La sfârșitul lunii aprilie, pisica pe care o avea artista a murit, iar la vremea respectivă a postat un mesaj emoționant.

Alexandra Stan  a dezvăluit  că s-a simțit nepregătită să primească în viața ei un nou animal de companie, însă, a ajuns foarte repede să o îndrăgească pe Mia, așa cum o cheamă pe pisica ei. „S-a întâmplat asta. Am primit-o pe Mia Uni în viața mea, un cadou de ziua mea! Recunosc că la început m-am simțit nepregătită pentru a adopta un nou animal de companie. Dar, după cum puteți vedea, ea este a mea și eu sunt deja a ei! Te iubesc, Mia! Bine ai venit în viața mea! Sper să nu te dezamăgesc!”, a transmis cântăreața.

De asemenea, Alexandra Stan a vorbit de-a lungul timpului despre faptul că își dorește să devină mamă. Într-un interviu acordat revistei Unica, vedeta a povestit despre dorința sa de a  devini mamă și a spus și ce calități consideră că ar trebui să aibă tatăl copilului ei. „Îmi doresc mult să fiu mamă. Iar tatăl copilului trebuie să fie un om bun, calm, să ne iubească, să fie responsabil, să fie un om echilibrat; nu-mi doresc să fie un om bogat sau să aibă „calități” de genul. Să fie un om înțelegător și să mă susțină. Și să-și dorească să fim un întreg, pentru că asta înseamnă să fim o familie”, a declarat Alexandra Stan.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.