Liviu Teodorescu, cununie religioasă cu fast. Primele imagini de la nunta artistului!

Liviu Teodorescu și soția lui s-au cununat religios în acest weekend.

Share

La începutul lunii iulie, Liviu Teodorescu și iubita sa Iulia au spus „Da!” în fața ofițerului Stării Civile, după zece ani de relație. Iar acum a venit ziua cea mare! Ce doi s-au căsătorit religios, în acest weekend, pe 24 iulie.

Artistul a fost cel care a dat tonul, iar distracția a început încă vineri seară. Solistul a avut o super petrecere a burlacilor într-un club de fițe din București, unde a cântat până in zori.

„Am dat cea mai tare petrecere a burlacilor aseară. Astăzi sunt mire, fraților! Am emoții cât pentru 10 concerte la un loc”, a scris el, emoționat, pe Instagram chiar înainte de a păși spre altar.

Înainte de ceremonia religioasă, cei doi au făcut și o ședință foto în mijlocul naturii, într-un peisaj mirific. Astfel, am aflat și cum au arătat ținutele mirilor.

Pentru ziua cea mare, soția lui Liviu a ales o rochie superbă albă, de prințesă, cu un voal imens. Iar mirele a completat-o perfect, îmbrăcat într-un costum alb.

Petrecerea de după cununie, a avut loc, de asemenea, tot în natură, la un restaraunt de lux cu vedere la lac. Cei doi s-au distrat de minune în compania celor dragi și a prietenilor din showbiz și nu s-au ferit să împărtășescă cele mai tari momente pe Instagram. Atmosfera a fost întreținută de Theo Rose și Connect-R, dar și de mulți alți artiști.

Iar în ceea ce privește tortul, și acesta a fost unul special, fiind realizat chiar în fața lor. Ei și-au impresionat invitații cu un tort de bezea, la asamblarea căruia, însăși mireasa a participat, ajutată și de mama lui Liviu.

 

FOTO: click.ro, protv.ro, Liviu Teodorescu Instagram

Share