Kiss Music News

Ne distrăm, dar ne și implicăm! Află cum poți dona pentru proiectul „Spitale publice din bani privați” la UNTOLD 2021

Fanii UNTOLD pot dona în acest an la festival pentru proiectul „Spitale publice din bani privați”, campanie inițiată de Codin Maticiuc și Fundația Metropolis.

UNTOLD continuă tradiția de a le oferi fanilor șansa să contribuie la cauze sociale care vin în ajutorul celor din jur. Astfel, în acest an, odată veniți la festival, aceștia pot face fapte bune susținând proiectul „Spitale publice din bani privați”.

Inițiativa pornită de Codin Maticiuc și Fundația Metropolis există încă din anul 2016, iar până în prezent au fost deja realizate mai multe proiecte. Printre acestea se numără: reabilitarea secției de hematologie pediatrică de la Spitalul Fundeni, secției de infecțioase și secției de pediatrie de la Spitalul Piatra Neamț, iar investițiile totale cum se ridică la peste 400.000 de euro. Cel mai recent proiect al asociației Metropolis este renovarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț.

„Fundația Metropolis are peste 20 de activitate, de când familia mea a construit un orfelinat, un centru de zi și unul de tineri. De câțiva ani am pornit inițiativa #spitalepublicedinbaniprivati prin care ne-am propus să renovăm spitale din România. Am făcut-o deja cu secția de hematologie pediatrică de la Fundeni, suntem la Piatra Neamț unde am terminat băile, construim un lift la secția de infecțioase și urmează pediatria. Am fost și pregătim un proiect și la Tecuci”, mărturisește Codin Maticiuc.

Cum poți dona în cadrul festivalului?

Donațiile se pot face oricând pe toată durata festivalului, la 15 căsuțe de Credit Point poziționate în perimetrul UNTOLD, până pe 13 septembrie, la ora 10:00. 

De asemenea, participanții care au realizat top-up-ul online au posibilitatea ca din contul lor de festival să doneze sumele necheltuite de pe brățări pentru proiectul „Spitale publice din bani privați”, în perioada 13-17 septembrie.

În plus, Fundația Metropolis va avea propriul stand la festivalul UNTOLD, iar Codin Maticiuc va fi prezent acolo în fiecare zi, în intervalul orar 16:00 - 18:00, pentru a le oferi informații tuturor celor care își doresc să afle mai multe despre inițiativa sa.

„Continuăm să ne implicăm și să sprijinim inițiativele care fac bine României! De data asta, festivalul se transformă într-un ambasador al binelului, dar și într-un spațiu în care Fundația Metropolis și Codin pot să își prezinte proiectul zecilor de mii de oameni prezenți la festival. Și nu în ultimul rând, pentru cei care vor dori să susțină inițiativa, am pregătit mai multe mecanisme simple de donare în timpul festivalului, dar și după festival. Aștept să înceapă distracția la Cluj-Napoca și să donez și eu cu brățara de festival. Am încredere că vor fi mulți cei care vor face la fel!”, declară Edy Chereji, Director de Comunicare UNTOLD.

UNTOLD va avea loc între 9 și 12 septembrie. Detalii pe untold.com.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.