De ce unor oameni le e atât de greu să-și amintească fețe?

Prosopagnozia este afecțiunea care te împiedică să recunoști trăsăturile feței - dar este diferită de confuzia ocazională a fețelor actorilor sau ale cunoscuților.

Share

Probabil că ți s-a întâmplat și ție să te prezinți în grabă unui grup de necunoscuți și să le uiți fețele în câteva ore - dar unor oameni le este mai greu să recunoască și să-și amintească fețele, fie că e vorba despre cele ale celebrităților, fie ale celor apropiați.

„Deși avem mereu senzația că atunci când deschidem ochii recunoaștem totul și percepția este un proces simplu, de fapt este unul foarte complex, mai ales când este vorba despre a distinge stimuli precum fețele, care sunt foarte similare între ele fiindcă au aceleași caracteristici de bază”, spune Roberta Daini, profesoară de neuropsihologie la Universitatea Milan-Bicocca. 

Recunoști o față prin ceea ce Daini definește a fi percepția holistică, globală și configurală, care analizează fețele organizate mai mult sau mai puțin în aceeași fel, dar distincte prin culoarea ochilor, forma buzelor, etc.. „În cazul altor obiecte, recunoașterea poate avea loc pe aceeași bază de caracteristici individuale, distincte unele de celelalte. În cazul feței, caracteristicile individuale nu-mi permit recunoașterea, chiar dacă fac parte din procesul de recunoaștere.”

Este un proces pe care, oricât de complicat ar fi, suntem obișnuiți să-l facem spontan și practic în mod automat de la naștere, dar cu rezultate diferite de la persoană la persoană. „Orice abilitate este distribuită la nivelul populației”, spune profesoara. „Unii oameni sunt mai buni la un lucru, alții mai puțin, iar majoritatea sunt mai mult sau mai puțin buni în medie.”

În domeniul neuropsihologiei, cei care nu uită niciodată o față sunt numiți „super-identificatori”, în timp ce la celălalt capăt al spectrului, o problemă de o anumită gravitate este prosopagnozia. 

Nu există studii epidemiologice suficient de precise, clarifică Daini, dar unele cercetări sugerează că 2-2,5 la sută din populație trăiește cu o formă congenitală de prosopagnozie (prezentă din naștere), la care se adaugă cei cu prosopagnozie dobândită ulterior, printr-o leziune cerebrală. Este posibil ca oamenii cu o ușoară dificultate să fie mult mai mulți la număr, dar în acel caz problema nu le-ar afecta viața de zi cu zi.

Este important de precizat că dacă nu poți memora cu ușurință fețele nu înseamnă neapărat că ai prosopagnozie. „Prosopagnozia este folosită puțin și ca etichetă pusă pe baza unor valori normative statistice. Pentru unii oameni este o dizabilitate, pentru alții nu”, continuă profesoara.

Iar experiența n-are nicio influență. Cu toții vedem mereu și încontinuu fețe, pe viu sau reproduse, dar nu e ca și cum te antrenezi să înveți cum să joci fotbal. „Studiile par să fi demonstrat că este o abilitate care necesită o moștenire genetică specifică, deci genele sunt cele care duc la un potențial mai mare sau mai mic de recunoaștere”, explică Daini. 

Dificultățile pe care le experimentează unii oameni ar fi deci cauzate de factori genetici și de abilitatea de a folosi strategii alternative - cum ar fi de exemplu memorarea părului, a vocii și a posturii - pentru a compensa un deficit mai mare sau mai mic.

Dacă dificultatea este foarte pronunțată, oamenilor le poate fi greu să urmărească actorii pe ecrane, fiindcă își pierd identitatea. În cazuri severe nu-și recunosc membrii familiei și pe ei înșiși în oglindă. Dar cel mai comun scenariu este unul în care întâmpină probleme de identificare a persoanelor cu care nu s-au văzut foarte des, probabil în afara mediului în care se întâlnesc de obicei cu ei și fiindcă, mai presus de orice, nu pot folosi alte referințe. Cu toate astea, dacă este o problemă recurentă, experta exclude că poate fi legată de timiditate sau distragere.

Severitatea depinde de cât de mult afectează viața și munca. „Știu o persoană care are cu siguranță prosopagnozie congenitală, dar se pricepe foarte bine la folosirea strategiilor compensatorii, așa că nu a fost niciodată o problemă pentru viața ei”, spune Daini. Cu toate astea, psihologa își amintește și de un caz al unei profesoare care folosea mereu poziția elevilor în clasă ca să-i recunoască. A ajuns să predea într-o școală care, ca să încurajeze socializarea între elevi, îi punea să se mute din bănci în fiecare săptămână: „Pentru profesoară a fost tulburătoare această situație, nu a fost înțeleasă de conducerea școlii și după un timp și-a dat demisia”.

Dacă realizezi că ți-e greu să recunoști fețele și este enervant din motive personale și profesionale, poți să faci niște teste care să-ți evalueze problema. „În unele cazuri te poate ajuta să ți se recunoască din exterior dificultățile, ca să poți să cauți ajutor. Dar nu cred că toată lumea ar trebui să facă acest tip de evaluare și să primească un posibil diagnostic”, spune Daini. 

În unele cazuri și pentru anumite profesii, adaugă ea, „poți să faci antrenamente cognitive care facilitează recunoașterea”. Cercetările investighează și posibile tratamente medicamentoase bazate pe oxitocină care ar putea facilita și îmbunătăți performanța. 

Cu toate astea, potrivit expertei, ar fi utilă mai multă conștientizare. „Spun asta fiindcă este posibil să confunzi, la începutul stadiului de dezvoltare, această problemă cu autismul care astăzi include o arie largă de dificultăți”, explică psihologa. „Poate copilul nu privește oamenii în ochi fiindcă nu-i oferă niciun pic de informație. Poate că se uită în jurul feței, la alte aspecte - și nu fiindcă are o problemă socială, ci fiindcă îi este greu să folosească acele informații ca să-și dea seama cine e acea persoană. Pot primi un diagnostic greșit care să-i urmărească toată viața.”

Cu toate astea, în majoritatea cazurilor, oamenii simt pur și simplu că nu sunt neapărat capabili să recunoască fețele și atât. Mulți, chiar și printre cei afectați de prosopagnozie, învață rapid și natural să dezvolte strategii alternative ca să se orienteze și experimentează această dificultate mai mult sau mai puțin conștient ca parte din modul lor de a fi. 

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.

Share