Kiss Bits

Ce-am învățat despre mafioți și șmecherie din cartea despre Nuțu Cămătaru

Mi-am chemat băieții și le-am zis: „Mamă, să aveți mare grijă. Dacă veniți acasă bătuți, vă bat și eu, mai abitir”.

Până spre finalul lui 2021 aveai ocazia să auzi de interlopi români în câteva contexte previzibile. Primeau o condamnare la închisoare și erau în toată presa. Sau mureau, natural ori în urma unui scandal, cum a fost cazul cu Florin „Emi Pian” Mototolea. Alteori, intrau în atenția publicului prin activități de altfel discutabile în România sau în afară. Nu în ultimul rând erau scandalurile, mai mari sau mici, care implicau sau nu maneliști. 

Lucrurile s-au schimbat pe 24 noiembrie 2021, când a fost lansată cartea „Dresor de lei și de fraieri” și Ion Balint, alias Nuțu Cămătaru, a devenit primul interlop român care a ajuns în atenția publicului printr-o creație literară. Ce să mai, alte vremuri. A venit chiar și la evenimentul de lansare, transmis pe YouTube. Cartea e, pe scurt, despre viața lui Nuțu Cămătaru și autorul ei zice că-i deja bestseller. 

Este un succes care i-a înfuriat pe autoproclamații intelectuali ai națiunii și i-a făcut să-și bage puțin unghia-n gât de ciudă. Că mulți dintre ei scriu în reviste de care n-a auzit nimeni, și mai au nevoie de vreo 14 950 de cititori ca să ajungă la 15 mii. Ba mai mult, fostul parlamentar Ovidiu Raețchi, acum revenit la cărți, susține că abia cartea asta e începutul sfârșitului pentru Nuțu Cămătaru. Zice asta într-un context în care compară momentul cu decizia lui Pablo Escobar de-a fi parlamentar. În fine, opinii.

Ca să cântăresc cu ochii mei penița lui Codin Maticiuc și să descopăr povestea celui mai faimos infractor al neamului – e mai tare decât Fane Spoitoru? –, am comandat cartea. A venit în două zile și mi-a luat vreo trei ore s-o citesc, că te ține în priză și curge ușor. E scrisă alert, dinamic, fără detalii inutile, cam cum se cere în 2021. Sigur că autorul nu-i vreun Dostoievski sau vreun Márquez, dar nici nu trebuie. Omul are talent descriptiv și știe să nu-și plictisească cititorii, plus că pătrunde destul de serios în lumea altfel închisă a interlopilor români.

Că tot am ajuns la interlopi, unul dintre principalele reproșuri la adresa cărții e că personajul principal a comis nenumărate nenorociri, așa că nu merită vizibilitate și publicitate, chit că viața lui e captivantă pentru muritorii de rând. Într-o lume ideală, aș putea fi de acord cu asta. În lumea noastră cea de toate zilele, Netflix a pus pe piață Narcos și-a reușit să-l facă pe Pablo Escobar chiar uman, deși nu-i chiar meritul personajului, ci al scenariului și actorului. Și e doar un exemplu recent, că-nainte de el au fost Nașul, Scarface, Casino și chiar Goodfellas sau chiar Clanul Soprano. Așa că n-ai cum să strâmbi din nas la al nostru Ion Balint. Sau, mă rog, ai cum, dar se numește ipocrizie.

Uite și un scurtmetraj cu Nuțu Cămătaru.

Lider al uneia dintre cele mai puternice grupări de crimă organizată din România, Nuțu Cămătaru a dezvoltat o adevărată industrie a prostituției și a primit până acum patru condamnări penale: pentru spargeri de locuință, furt, violare de domiciliu, șantaj, sechestrare de persoane și constituire de grup de crimă organizată. Astfel, nici vorbă să fie un personaj pe care să-l glorifici. Dar asta nu-nseamnă că nu-i fascinant să poți să pătrunzi măcar un pic în lumea celui care a ieșit din penitenciar călare pe cal, în timp ce apropiații lui eliberau porumbei. Așa că uite ce-am aflat despre cum funcționează „șmecheria” românească din cartea lui Maticiuc. 

Familia, mereu pe primul loc

Evident, acțiunea cărții se concentrează în jurul lui Nuțu Cămătaru, alături de care Maticiuc a stat vreo cinci ani ca să-i afle secretele. A băut Fanta la el în casă, l-a însoțit pe la nunți și diverse petreceri ale interlopilor, ba l-a vizitat și în închisoare, după ce a fost condamnat. Dar pe parcursul celor două sute și ceva de pagini o să te lovești și de alți mafioți, mai mult sau mai puțin celebri. De la Sile, fratele lui Nuțu, până la alde Aticu, Box, Mogoș, Gigi Bulat sau Mitică Machedonu.

Primul lucru pe care-l observi e că pentru absolut toți oamenii ăștia familia e lucrul suprem în viață. Exact ca gangsterii din America de Sud sau mafioții din Italia, care-s capabili să împuște oameni pe stradă, dar casa, nevasta și familia sunt sfinte. Habar n-am dacă autorul s-a atașat prea tare de subiectul cărții sale, cert e că temutul Ion Balint, alias Nuțu Cămătaru, e prezentat drept soț iubitor, tată grijuliu și fiu atent. Ba chiar se duce la supermarket să cumpere Persil și ciocănele, cu o listă scrisă de mână. Probabil că dă și cu aspiratorul prin casă, dar asta nu ți se dezvăluie.

Totuși, la un moment dat, cineva din anturajul lui Nuțu lămurește diferențele care contează: „Familia e familie, clanul e clan!”.

Șmecher ești de mic, nu te faci când devii adult

Crescut în Ferentari, Ion Balint a fost „smardoi de mic”. Nici nu avea cum altfel, din moment ce în cartier începuseră problemele, după cum povestește mama lui Nuțu. „Ceaușescu a luat țiganii din valea Floreasca și i-a mutat în cartier la noi. Mi-am chemat băieții și le-am zis: «Mamă, să aveți mare grijă. Dacă veniți acasă bătuți, vă bat și eu, mai abitir».”

Nuțu Cămătaru a ajuns prima oară la închisoare în 1971, când avea 17 ani, după ce a participat la un furt de câteva sute de butelii. A ieșit, dar a intrat din nou, vorba lui Uzzi. S-a întâmplat tot înainte de 1989, după ce a încercat să fugă din țară împreună cu fratele Sile. Apropo, cei doi frați Balint au împreună peste 35 de ani de închisoare la activ.

De altfel, din carte înțelegi că pușcăria nu reprezintă motiv de teamă pentru mafioții români. La un moment dat în timpul procesului în care e judecat la Curtea Supremă, unul dintre finii lui Nuțu, Aticu, îl șochează pe Maticiuc: e relaxat, pus pe șotii și are doar avocat din oficiu.

În fața judecătoarei, Nuțu Cămătaru chiar subliniază că nu se teme de pușcărie. „Mă duc și acum. Știu că sunt infractorul de serviciu, dar mi-aș dori măcar o dată în viață dreptate. Nu pentru mine, ci pentru băiatul meu cel mic”. Ca idee, în șapte ani de căsnicie cu soția sa Claudia, Ion Balint a petrecut efectiv cu ea doar vreo doi, adunați. Și-n restul n-a călătorit în jurul lumii, ci a luat la rând toate penitenciarele țării.

Mafioții români au făcut bani grei în Occident, în anii ‘90

E aproape o regulă că șmecherii cu state vechi, care învârt azi lopeți cu bani, s-au lansat în „afaceri” în Occident, imediat după Revoluție. Au făcut-o Gigi și Giovanni Becali, tipul care scuipa jurnaliști și mai târziu a postulat și teoria mafioțeniei. E și cazul lui Nuțu Cămătaru, care a plecat la Munchen după 1989 și a progresat rapid în lumea subterană, până în punctul în care legendarul Arkan i-a cerut să rămână lângă el.

„Am intrat la parașutiști și am învățat să trag cu arma. Devenisem chiar bun la asta. Am avut și niște misiuni în câteva țări, dar nu vreau să vorbesc despre asta, că tu scrii acolo… la tine-n carte, și numai serviciile nu le am pe cap acuma…”
— Fragment din „Dresor de lei și de fraieri”

Ion Balint avea însă vise mult mai mărețe. S-a mutat la Nisa, că știa că acolo-s multe cazinouri și soare, apoi a intrat cumva forțat în Legiunea Străină, ca să scape de poliția franceză. Primea trei mii de euro pe lună în Legiune, o nimica toată pe lângă ce averi a produs puțin mai târziu în sudul Franței.

„Patru milioane de dolari am făcut și am trimis în țară. Ăia au fost banii mei de început”, rememorează Nuțu Cămătaru în carte. Omul nu detaliază concret și cum a pescuit sumele astea, dar fii sigur că n-a băgat de la 9 la 17 cu pauză de masă. Cert e că s-a întors în țară când mafia rusă a început să devină tot mai activă și puternică.

Mafiotul român ține morțiș la etichetă

Dacă pe Bill Gates poți să-l întâlnești îmbrăcat într-un tricou ponosit de trei dolari, în șlapi și eventual pe trotinetă, pe șmecherii României n-o să-i vezi fără țoale, ceasuri și mașini scumpe. Maticiuc povestește că la prima întâlnire cu Nuțu Cămătaru, acesta purta un ceas Franck Muller bătut în diamante. La a doua, s-a afișat cu un alt ceas, cu pietre prețioase, în timp ce la mâna dreaptă afișa două brățări de aur. Altădată, îi atârna la gât un medalion Versace.

Nu doar Ion Balint, ci întregul său anturaj, format dintr-o grămadă de rude, fini, prieteni și parteneri de afaceri, e extrem de atent și chiar vanitos la cum se prezintă în societate. Pe lângă haine și mașini cu ștaif, o altă caracteristică importantă o reprezintă tatuajele, toate cu semnificații. Tatuaje care, de regulă, acoperă brațele și spatele subiecților în proporție de 90 la sută.

Nu în ultimul rând, mafioții români au mare grijă cine le gâdilă urechile la sindrofii. Și da, chiar îi au în buzunar pe maneliștii de succes ai țării, de la Salam și Guță până la Sorinel Copilul de Aur. Apropo de Salam, o să-ți las bucuria să descoperi în carte ascensiunea lui, de la Florin Fermecătoru’, băiat modest cu „un junghi de mașină”, la statutul de „Rege” pe care îl are astăzi.

Mafioții adevărați au „spate”, dar sunt și ei tari în pumn

Evident, la nivelul suprem de mafioțeală e de ajuns să dai un telefon și să sară sute de hăndrălăi sculptați la sală pentru tine, ca-n versurile de la BUG Mafia. Dar e bine să știi să te descurci și singur, dacă e nevoie. Cel puțin asta reiese din poveștile lui Ion Balint, care a învățat de mic box și nu s-a dat niciodată înapoi de la bătaie parte-n parte. Nici măcar acum, mai la bătrânețe. Fără cuțit, pe care îl avea la el, „dar îl desfăceam doar ca să le ia ochii când le dădeam croșeul de dreapta”.

Unul dintre episoadele memorabile din „Dresor de lei și de fraieri” e scandalul cu clanul Gruia, la Progresul. Acolo, într-o noapte, Nuțu, „în pula goală” (la propriu, da), și Sile, cu nasul rupt după ce a încasat un bolovan în față, se bat cu 20–30 de inși în plină „țigănie”. De reținut și că eroul cărții nu venise la scandal cu metroul sau cu taxiul, ci cu un Ferrari pe care-l parcase câteva străzi mai încolo. 

Respectul e obligatoriu între bandiții cu carte de vizită internațională

O altă „lecție” de viață cu care te alegi din paginile cărții e cea despre respectul între gangsterii veritabili. E un soi de stimă pe care o vezi când se încaieră, de pildă, Real Madrid cu Juventus. Firește că există o rivalitate uriașă, dar ești conștient că adversarul din fața ta e un nume important, greu, nu vreun parvenit ajuns mare peste noapte.

Spre exemplu, Nuțu Cămătaru nu prea are în repertoriu laude pentru semeni, însă vorbește la superlativ despre un anume Alberto Ranaldi, ex-membru al organizației Camorra. Un italian urmărit de poliție pentru jaf armat și sechestrare de persoane și executat cu un glonț în ceafă, în 2004, la București. „Era un domn, efectiv. Mi-a spus că a auzit de noi, că știe cine suntem și ne respectă. Era un șmecher adevărat”, povestește la un moment dat Ion Balint. Ba mai mult, recunoaște că a învățat multe lucruri de la el. Bănuiesc că nu programare sau cum să pui pe picioare un ONG.

Interlopii români supraviețuiesc (și) prin umorul tipic carpatin

Mai pe românește, sfânta caterincă, aia care ne face să rezistăm aici de secole. Caterincă de orice, în orice situație, oricând. Oamenii ăștia sunt în stare să facă glumițe de scara blocului până și pe scările judecătoriei, când li se decide libertatea.

De pildă, la un moment dat, Nuțu Cămătaru ajunge să rememoreze cum a făcut cândva amor cu o prezentatoare TV, dar menționează că dimineața s-a speriat, când a văzut-o „urâtă și nemachiată”.

Altă dumă e și farsa pe care Ion Balint i-o face amicului Mogoș. „Îl sun odată pe boul ăsta de Mogoș și-i zic că au apărut la el în cartier doi kurzi care dezmembrează mașini... Să se intereseze de ei. Iamil și Dumil. I-a căutat două zile, până s-a prins și m-a sunat să mă înjure. Ha-ha! Te-ai prins? Ia-mi-l și du-mi-l!”. Mă rog, eu am râs, sunt un om simplu.

Mafiotul român iubește animalele, de companie și sălbatice

„Nu mai pot să omor. Cel puțin nu animale”, susține, hâtru, Nuțu Cămătaru, în primele pagini ale cărții. Dacă în trecut vâna fiare sălbatice și organiza bătăi de câini, Ion Balint a devenit între timp iubitor de animale. Crește cai, porumbei, câini, ba chiar e specialist în rase și alimentație. Cu ani în urmă, creștea și lei, până când autoritățile i-au confiscat și închis grădina zoologică.

La vremea ei, știrea a făcut înconjurul lumii și, într-un fel, a fost „declanșatorul” cărții. Codin Maticiuc era la Miami când a citit în Miami Herald, chiar pe prima pagină, că Nuțu Cămătaru își hrănea leii cu „cei care i se opuneau”. Chestie negată de Ion Balint, tot cu umor: „Păi, ce rost avea? Câinii mei sunt mai răi.”

Ah, și apropo de lei. Nuțu povestește că pe primii doi i-a cumpărat din parcul de distracții din Mamaia, iar pe următorii i-a găsit la un american, care-i crescuse la hotelul Marriott din București. Da, într-o cameră de hotel. Se-ntâmplă lucruri bizare când tu pierzi nopțile pe Netflix, nu crezi?

Gangsterii adevărați au mereu bani de încasat și politicienii la degetul mic

Nuțu Cămătaru zice că și acum are de recuperat „câteva milioane din piață”, după ce a aruncat cu bani în stânga și-n dreapta. A finanțat afaceri, a dat împrumuturi (nu se specifică dobânda), iar o parte mare din aceste sume s-ar fi dus în campaniile electorale ale politicienilor. În carte sunt pomenite, în diverse contexte, numele lui Onțanu, Geoană, Adrian Năstase, Marian Vanghelie sau al primarului din Popești-Leordeni.

Mafia italiană o arde pe TikTok

Până și Gigi Becali, omul care a distrus Steaua și acum se mulțumește cu FaciCeSpuneBecali, împrumuta, pe vremuri, sume uriașe de la Ion Balint. Ba chiar ar fi beneficiat de serviciile de șmecherie oferite de acesta, deși latifundiarul din Pipera zice că nu: „Ce relație am avut eu cu Nuțu Cămătaru este că atunci când mai eram pe la cazinou îi ceream o sută–două sute de mii de euro, iar a doua zi îi dădeam banii. Atât! Niciodată în viața mea nu am spus eu ca cineva să bată pe altcineva. Dacă a vrut cineva să facă asta, eu l-am oprit! Eu habar n-am de episodul ăsta, mi-e și rușine să comentez lucrurile astea.”

Cartea se termină apoteotic, de altfel, cu un mesager trimis în noapte la Nuțu Cămătaru, ca să-i ceară protecție pentru Liviu Dragnea, proaspăt închis la Rahova. „Nuțu zâmbește. Mereu ajung la mâna lui. Mereu se întoarce roata.”

Până la urmă, treaba asta cu „gangstereala” în realitate chiar e ca-n filme. Câteodată.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.