Cool Stuff

Julia Roberts, tu ești?! Cum i-a stricat actrița un interviu lui George Clooney

Până unde merge prietenia dintre George Clooney și Julia Roberts?

La finalul săptămânii trecute, George Clooney a intrat în direct prin apel video în emisiunea lui Jimmy Kimmel. Până aici, nimic dubios. Însă, la un moment dat, de nicăieri, apare nimeni alta decât actrița Julia Roberts.

Aceasta nu doar că a dat buzna în interviul colegului ei de breaslă, dar nici nu a spus nimic. Actriţa în vârstă de 54 de ani a purtat ochelari de soare în tot acest timp și s-a comportat ca și cum nu ar fi fost acolo.

„Doamne! Nici nu-mi vine să cred! George, nu ştiu dacă tu ştii că se află o doamnă lângă tine”, a spus Kimmel, în timp ce Clooney părea debusolat. „Poate că am halucinaţii. Dar sunt sigur că părea Julia Roberts”, a mai adăugat gazda emisiunii. Cu toate acestea, Clooney a rămas imperturbabil și chiar s-a uitat în jur să vadă dacă observă pe cineva, dar...nimic.


Apariția actriței în interviul și în camera acestuia nu este chiar o surpriză. În prezent, cei doi se află în Australia, unde filmează pentru comedia romantică „Ticket to Paradise”. În noua producție, ei vor juca rolurile a doi soți divorțați care pleacă împreună în Bali pentru a o împiedica pe fiica lor să facă aceeași greșeală pe care ei consideră că au făcut-o cu 25 de ani în urmă.

De asemenea, nici prietenia dintre ei nu mai surprinde pe nimeni! Poate doar pe actuala soție a lui Clooney, despre care se znovea într-un timp că ar fi deranjată de apropierea exagerată dintre cei doi actori celebri. 

Urmărește întreg momentul amuzant aici!



Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.