Povestea hotelului InterContinental și cum au băgat comuniștii capitalismul decadent în București

Sunt puține lucruri la fel de longevive în București, pentru mai multe generații, ca Hotel InterContinental. Bine, majoritatea îl cunosc drept „Inter” și prea puțini știu cum a ajuns România comunistă să aibă un simbol atât de puternic al capitalismului decadent pe care, de fațadă, Ceaușescu și ai lui îl detestau. Din 2022, InterContinental dispare ca nume și rămâne în locul lui un cât de cât anonim Grand Hotel Bucharest. Decizia e una de business: s-a terminat contractul între proprietarul hotelului – Compania Hotelieră InterContinental România SA – şi IHG Hotel & Resorts. Ce istorie va avea de aici înainte nu știe nimeni, dar poți afla acum ce istorie a avut până acum.

La prima vedere ai putea spune că-i doar un nume, deoarece clădirea va rămâne tot acolo. Va trece, până în 2024, și prin niște renovări care ar costa circa 21 de milioane de euro, dar va continua să fie un reper pentru centrul Bucureștiului. În numele InterContinental stă însăși istoria proiectului – simbolul american intrat în kilometrul zero al comunismului românesc. 

Înainte să existe InterContinental în România, a existat o inițiativă a președintelui american Franklin D. Roosevelt de-a întări relațiile de business între Statele Unite ale Americii și America de Sud, după Al Doilea Război Mondial. Și cum nu poți face bani după o noapte de somn prost, iată cum a venit și ideea de-a avea un lanț de hoteluri care oferă peste tot același confort, adică de cinci stele. În schemă s-a implicat Juan Trippe, fondatorul și directorul companiei aeriene Pan American Airways. Firesc, Trippe ar fi câștigat prin transportul bogaților către diverse astfel de zone. 

Planul a fost pus în aplicare cu sprijinul Băncii de Export-Import a SUA și a apărut International Hotels Corporation. Din 1947 există ca InterContinental. Primul hotel a fost inaugurat pe 1 mai 1949, în Belém, Brazilia, dar nu a fost construit de la zero. În primii ani de activitate compania a preluat alte hoteluri și le-a integrat în circuit. Din 1961, a început să le construiască. Primul de acest fel a fost în 1961, în Beirut, Liban, iar primul din Europa a fost în 1964 în Zagreb, Croația. Cel din București a fost inaugurat pe 14 mai 1971 în prezența primarului Capitalei și alte oficialități române. 

Apariția celui din Capitală este legată de numele lui Cyrus Eaton Jr., afacerist american. Acesta a venit în București cu partenera sa Clara, româncă originară din Turnu Severin, și n-a găsit cameră la Athénée Palace. Necăjit de situație, și pentru c-ar fi trebuit să doarmă în hol, și-a zis că va face un hotel frumos, de cinci stele, în Capitală. Povestea sună ca un vis american, dar, în realitate, atât Cyrus Eaton Jr., cât și tatăl său au fost acuzați în repetate rânduri de presa din SUA că sunt destul de apropiați de lideri comuniști din Europa. Seniorul Eaton s-a apărat și-a zis că e doar capitalist: face bani de pe seama comuniștilor. 

În noiembrie 1967, The New York Times a dat vestea: România va avea un hotel InterContinental. Acordul respectiv a fost semnat de Nicolae Bozdog, preşedintele Oficiului Naţional de Turism al Republicii Socialiste România, și John Gates, președintele InterContinental Hotels. „Hotel, care va fi numit Inter – Continental Bucharest, va avea patru sute de camere și va costa mai mult de șase milioane de dolari. Construcția va fi finalizată în 1970”, se arată în articolul respectiv. A fost inaugurat în 1971 și avea 423 de camere de lux. Proiectul clădirii a fost gândit de trei arhitecți: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea.

De acum fostul hotel InterContinental este singurul din Bucureşti cu sală de conferinţe şi centru de sănătate cu piscină puse direct la 70 de metri înălţime, iar la etajul 19 este cel mai valoros apartament – Imperial. Pe noapte costa circa 1 500 de euro. Atât hotelul, cât și apartamentul au fost popularizate și de filmul Nea Mărin Miliardar. Apartamentul respectiv se întinde pe o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, are două dormitoare, un living și un pian alb cu coadă marca Steinway & Sons. Același hotel a familiarizat românii – cu bani – cu idei ca bufet suedez și room service. Era, pe scurt, o oarecare aromă occidentală pentru o Românie comunistă. 

Poate și de-aia Nicolae Ceaușescu nu l-a apreciat. Conform lui Gheorghe Leonte, primul director al hotelului, dictatorul a fost o singură dată la InterContinental, chiar la început, nu i-a plăcut și l-a chemat pe director cu toată documentația de cheltuieli. Ar fi studiat-o vreo zece zile. Marin Stancu, alt director al hotelului în comunism, a spus că Ceaușescu n-ar fi fost niciodată în vizită. Mai mult, într-o discuție cu Prințesa Irene von Furstenberg și președintele Germaniei Karl Karstens i s-a spus că Bucureștiul are un hotel extraordinar de frumos, iar Ceaușescu a rămas surprins și nu știa la ce se referă.

Că i-a plăcut sau nu hotelul, Inter este un punct de reper pe harta Revoluției. Baricada de-acolo a devenit un simbol pentru lupta din stradă contra regimului. Un motiv important a fost că acolo erau cazați mulți jurnaliști străini veniți în România să vadă ce se va întâmpla cu regimul Ceaușescu. De la ferestre s-au filmat și transmis în Occident multe evenimente petrecute în stradă. Lucrurile s-au repetat și în iunie 1990 când au fost organizate mișcări de protest față de FSN și Ion Iliescu, mișcări terminate violent cu intervenția minerilor din 13–15 iunie.

Iar Piața Universității, de-atunci și până în prezent, a fost un kilometru zero pentru proteste.

Mai departe uite niște fotografii de arhivă cu InterContinental.