Poveștile acestor tineri români îți arată de ce ajung unii să urască sărbătorile făcute cu rudele

Nici nu trecuse bine Halloween-ul când un prieten m-a întrebat dintr-odată ce fac de Revelion. M-am crispat aproape instant la gândul că se apropie „mult iubitele sărbători de iarnă”. De câțiva ani, presiunea de a mă simți bine în ultima lună din an mi-a adus numai anxietate, iar orice dezamăgire am simțit-o ca pe o cădere liberă de la etajul zece. 

Nu sunt singura. Americanii au numit fenomenul holidays blues și se pare că mai mulți psihologi sau psihiatri au început să-l ia în serios. E vorba despre acel sentiment apăsător de tristețe sau anxietate care apare pe fondul schimbărilor semnificative care se produc în jurul tău, dar și din cauza stresului care vine la pachet cu sărbătorile. Uneori, ai prefera doar să tragi jaluzele și să rămâi în casă până trec toate obligațiile, atât sociale, cât și financiare.

Din păcate, unii decid să tragă cortina definitiv. Spitalele și poliția raportează cam în fiecare an un număr mare de cazuri de suicid sau tentative de suicid, dar și probleme datorate consumului de alcool și chiar multe cazuri de violență domestică.

Nu sunt o persoană religioasă, așa că nu simt că aș avea ceva special de sărbătorit de Crăciun și observ doar consumerismul – oamenii care se îmbulzesc în magazine de parcă urmează sfârșitul lumii, stresul găsirii unui cadou perfect și nici nu mai vorbesc despre gospodăriile în care animalele sunt măcelărite cu brutalitate cu această ocazie. Dar hei, nu uita să fii un om mai bun, da?

Doar că dincolo de toate astea, an de an am fost martora tăcută a unor drame în familie pe care, probabil din naivitate, nu le-am conștientizat și le-am internalizat. 

Prin 2018, chiar înainte de vacanța de iarnă, eram în autobuz în drum spre facultate. De pe geam am văzut o reclamă la un calorifer electric și evident, pe afiș zâmbea o familie cu dantura perfectă. Dacă stai să te gândești, indiferent dacă e vorba de pastă de dinți, pate vegetal sau detergent de vase, toate reclamele îți bagă pe gât astfel de imagini ale unor familii mereu fericite și zâmbitoare. În preajma Crăciunului, însă, totul se amplifică.

La asta se adaugă, desigur, și filmele de sezon, în care personajele își găsesc dragostea în seara de Ajun, reiau legătura cu vreo rudă cu care erau certați, și tot așa. Chiar și evenimentele nefericite se încheie cu un final fericit în preajma Crăciunului.

Toate astea creează o așteptare nerealistă despre cum „ar trebui” să se simtă această perioadă a anului, dar din păcate, realitatea este de multe ori alta. Așa că am stat de vorbă cu câțiva tineri care, la fel ca mine, simt că nu-și găsesc rostul la mesele cu neamurile de gradul trei care întreabă mereu de căsătorie, copii și carieră. Pentru că și asta e la fel de normal.

Pentru Daniela, o feministă care militează pentru egalitatea de gen, Crăciunul aduce cu sine o masă în familie la care se servește ca fel principal dansul inegalității. Acasă, în familie, simte că i se anulează toată liniștea pe care încearcă cu greu s-o câștige la Iași, la sute de kilometri depărtare de-ai ei. 

„An de an ajung în postura de femeie supusă bărbaților machiști din familie care gândesc că ei au dreptul la privilegiile desprinse din rolurile de gen”, explică Daniela. „Alături de mama sau alte femei din familie pregătim masa și facem curățenie, deci pregătirile pentru sărbătoare sunt puse pe umerii femeilor. Apoi, tot noi suntem cele care «slujesc» și fac orice pentru ca bărbații, care nu mișcă nici măcar un deget pentru a ajuta, să se simtă bine.”

Daniela povestește că a crescut într-o familie în care violența emoțională și psihică era la ordinea zilei și de multe ori, venea împreună cu cea fizică. „Sunt un copil martor și victimă a violenței domestice și a unui tată abuziv. Frica de tată m-a făcut să fug de conflicte, să nu-mi respect limitele și să nu mi le impun altor oameni, mai ales în cercul familiei. Nu-mi permit să nu fac ceea ce mi-au zis bărbații sau ceea ce mi-au spus alte femei să fac pentru confortul bărbaților”, continuă ea.

„Din păcate, cam așa arată sărbătorile nu doar în familia mea, ci și în majoritatea familiilor cunoștințelor mele. Femei care asigură magia sărbătorilor de iarnă pentru copii și bărbați, decorând casa, cumpărând cadouri pentru toți și invitând oaspeți. Apoi, odată pusă masa, nu se pot relaxa, ci aleargă după sare, pahare, șervețele etc., iar la final, după ce toți au mâncat și s-au bucurat, tot ele rămân să facă curățenie.”

Daniela spune că nu rămâne în casa părinților mai mult de trei zile pentru că tot ce vede îi retrezește traumele. „Am ajuns să aleg să am grijă de mine și de sănătatea mea mintală, de aceea anul ăsta va fi al doilea în care nu sunt lângă familia mea de sărbătorile de iarnă. În anii trecuți, când mergeam de sărbători acasă, o simțeam ca pe o povară, dar am prins curaj.”

„Am observat că odată cu trecerea anilor, simt că se pune din ce în ce mai multă presiune pe mine să aduc și un partener. Primesc aceleași întrebări în fiecare an”, povestește Alexandra. Și pentru ea a devenit dificil să vină acasă de sărbători.

Ea adaugă că poate n-ar fi fost o problema atât de mare dacă și-ar fi dorit așa ceva, dar „eu nu-mi doresc copii și ideea de căsătorie îmi repugnă, fiind și o persoană queer, non monogamă. Așa că în fiecare an vin cu din ce în ce mai puțin chef acasă, mai ales în perioada sărbătorilor”.

„La toate astea se adaugă și relația defectuoasă dintre ai mei, iar de Crăciun situația asta iese și mai mult în evidență. E foarte trist să vezi doi oameni care nu se mai suportă și care stau împreuna doar din obișnuință. Mai ales când își oferă cadourile și-i văd că se simt foarte incomod că trebuie sa arate vreun pic de apropiere.”

Ioan este vegan și activist pentru drepturile animalelor, așa că pentru el, Crăciunul înseamnă în fiecare an o traumă dublă: obligația de a sta la masă cu o familie în care nu se simte înțeles și unde nu i se respectă opiniile, la care se adaugă cruzimea la care este martor neputincios.

„Pentru mine, veganismul e un stil de viață, nu e doar o chestie de dietă. Veganismul e în general antidiscriminare și te învață că nu e okay să provoci durere celorlalți”, explică el. De când și-a dat seama de masacrul asupra animalelor în preajma sărbătorilor a ajuns să nu mai poată mânca împreună cu părinții. I se părea că preparatele nu miros a mâncare, ci a moarte, spune Ioan. Desigur, asta a dus la foarte multe discuții. 

Le-a arătat părinților lui tot felul de articole și documentare. L-au ascultat, dar nici nu i-a schimbat în vreun fel: „Maică-mea chiar a fost de acord cu chestia asta, dar taică-miu nu. «Du-te de-aici dacă nu-ți convine! Aici e casa mea, fac ce vreau!»”.

Un moment care l-a traumatizat a fost atunci când Ioan a decis să-l filmeze pe tatăl său în timp ce tăia porcul. „Eram foarte atașat de acel purcel, i-am pus numele Nucă. Tata țipa la mine pentru că stăteam acolo și filmam, iar porcul nu voia să iasă din coteț. Îmi spunea să nu stau acolo că-l sperii. Eu îl speriam?”, își amintește Ioan.

„De-acolo totul a devenit brutal, erau foarte sălbatici, așa cum nu i-am văzut niciodată”, continuă el. „La un moment dat, taică-meu mi-a spus că «atunci când o să fii acasă la tine, o să faci ce vrei tu, dar când ești aici sub acoperișul meu, eu fac ce vreau eu». Pentru mine, asta a fost o traumă destul de mare. M-a șocat felul în care s-a comportat cu animalele și ce mi-a zis mie, că nu valoram nimic în ochii lui și că sentimentele mele nu au contat niciodată.”

„Cred că prima oară cand am văzut rudele din partea mamei interacționând cu cele din partea tatălui a fost la cumetria surorii mele mai mici. Rudele mamei locuiesc în străinătate, deci nu vin prea des, însă în acel moment mi-am dat seama ca e mai bine ca ei să rămână acolo. 

N-aș putea spune că am avut o copilărie nefericită. Nu am avut lipsuri și chiar am fost alintată, fiind și prima nepoată, însă tensiunea de la mesele de Crăciun mereu îmi dădeau o stare de anxietate. Atunci când nu reușeau să ajungă verișorii mei, mă ascundeam într-o cameră și mă jucam pe un telefon. 

Acum, în adolescență, îmi este mai ușor sa gestionez rivalitățile dintre rude, însă nu cred că un mediu instabil, în care nu știi când unul dintre părinți te va lua de mână și va pleca brusc, plin de nervi de la masa de Crăciun, este unul ideal în care să te dezvolți. 

Eu aș vrea să-mi petrec Craciunul cu prietenii, însă vinovăția mă ține lângă ai mei. Sper că-mi va fi mai ușor când mă voi muta singură.

Andy și Cosmin fac parte din comunitatea LGBTQ din Iași, Cosmin e chiar fondatorul organizației Rise OUT, dedicată comunităților queer. 

Cazul lor e unul norocos, pentru că nu au fost nevoiți să ascundă relația în fața părinților. Ba chiar, mama lui Cosmin l-a ajutat pe partenerul american al fiului ei cu actele necesare permisului de ședere. Andy povestește că ai lui sunt separați așa că, de când era mic, Crăciunul a însemnat mereu pentru el naveta între două familii, două case și două lumi diferite. 

„Pentru mine era epuizant să mă împart mereu și chiar am fost acuzat că trădez fie o parte, fie cealaltă.” De când este cu Cosmin, Andy experimentează ospitalitatea unei familii tradiționale din România, dar se lovește mereu de bariera tradiției și a culturii. „El nu prea mănâncă mâncare tradițională românească și ai mei nu cred că înțeleg asta, simt nevoia să îi pun în farfurie sau facă mici glume atunci când nu mănâncă.”

Cei doi sunt împreună de ani buni, dar cu toate astea simt că atmosfera este una repetitivă la întâlnirea cu familia de Crăciun, la care nu vor neapărat să participe, dar la care se simt obligați să o facă. „E ca și la zilele de naștere, când ne sunăm să ne spunem la mulți ani pentru că așa se face”, spune Cosmin.

„Uneori mă simt ca o piesă de mobilier, pentru că nimeni nu mă întreabă nimic. Doar stau acolo, mă uit la ei și zâmbesc ori mă prefac că-i înțeleg”, povestește Andy. Și îl înțeleg, e greu să găsești o cale de comunicare atunci când nu există  lucruri în comun, nici măcar limba. „Avem în familie un nepoțel care mă cunoaște de când avea opt ani. Mereu se uita ciudat la mine și mă întreb cât de multe înțelegea el. Oare ce i-au spus părinții lui? Că sunt un prieten foarte bun de-ai lui Cosmin, că suntem colegi de cameră, sau ce? Acum că a crescut, a început să comunice cu mine pentru că a învățat engleza și e cam singurul cu care mai schimb câteva vorbe și căruia pare că îi pasă de mine.”

Cosmin mai spune că el nu a avut neapărat o legătură apropiată cu ai lui, însă orientarea lui sexuală nu are nicio legătură cu asta. Doar că simte un zid între ei care s-a consolidat de-a lungul timpului „Oamenii nu pun întrebări pentru că nu vor să știe cu adevărat răspunsurile”.  

*

După cum spuneam, Crăciunul a însemnat pentru mine în ultimii ani desprinderea de rădăcini și un sentiment de pustiu și singurătate. Mi-am iubit bunicii care au ținut loc de părinți, însă în rare ocazii m-am simțit confortabil la mesele din familie. Mă regăsesc în mai toate poveștile de mai sus: traumele violenței față de animale, meniurile de sărbători cu care nu rezonam, faptul că femeile se speteau mereu cu pregătirile celor necesare, în timp ce bărbații cel mult tăiau niște lemne, veșnicele intrigi între diferite ramuri ale familiei extinse și sentimentul că nimeni nu-mi înțelegea cu adevărat stilul de viață și nevoile emoționale, despre care îmi era greu să vorbesc. Măcar până la următoarele sărbători de iarnă a mai rămas un an.