Cool Stuff

Actorul Sean Penn este acum în Ucraina și filmează un documentar despre invazia rusă

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, l-a lăudat pe actor pentru curajul de care dă dovadă.

Actorul și regizorul american Sean Penn se află în Ucraina încă de la începutul invaziei ruse, iar în momentul de față el ar fi chiar în Kiev, oraș care zilele trecute a fost încercuită de trupele ruse. 

Penn nu a părăsit zona de război deoarece filmează în timp real un documentar despre invazia lansată de Rusia. Informația a fost confirmată de președinția ucraineană, dar și de publicații precum AFP, Variety, The Guardian.

„Regizorul a venit special la Kiev pentru a filma și documenta toate evenimentele care se desfășoară în Ucraina și, în calitate de realizator de documentar, pentru a spune lumii adevărul despre invazia Rusiei în țara noastră”, se arată într-un mesaj scris în ucraineană pe pagina prezidențială.

Președinția ucraineană a mai scris și că artistul american dă dovadă de un curaj „care le lipsește multor altora, în special politicienilor occidentali”.

Sean Penn nu este pentru prima oară în Ucraina, el mai călătorise aici și în noiembrie anul trecut pentru a se întâlni cu reprezentanți ai armatei.

Actorul are 61 de ani și este câștigătorul a două premii Oscar („Harvey Milk”, „Mystic River”). Documentarul pe care-l filmează în Ucraina este pentru Vice Studios, potrivit NBC News.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.