Cool Stuff

Olena Zelenska, soția președintelui Zelenski, prima mărturie publică din Ucraina

Olena Zelenska a publicat o scrisoare deschisă adresată reprezentanților mass media de la nivel global, după ce a primit „un număr copleșitor de cereri pentru interviuri.”

„Această scrisoare este răspunsul meu la aceste cereri, cât și mărturia mea din Ucraina”, a notat ea.

Prima Doamnă a Ucrainei a vorbit în primul rând despre morțile în rândul copiilor și a menționat numele celor care și-au pierdut viața din cauza bombardamentelor. „Când Rusia spune că „nu poartă război împotriva civililor”, spun mai întâi numele acestor copii uciși”, a notat ea.

Soția lui Zelenski a scris despre cum își dorește pace, dar își va apăra granițele și identitatea țării. 

Nu se știe unde Olena este ascunsă, alături de familia ei, însă Volodymyr Zelensky susține că ea reprezintă o țintă pentru forțele ruse. Femeia în vârstă de 44 de ani a vorbit și despre cum „țara ei a fost una pașnică, iar orașele și satele erau pline de viață.” Ea a mai povestit despre bebelușii care s-au născut în buncăre și care nu au cunoscut pacea niciodată, dar și despre toți cei bolnavi care nu-și mai pot lua tratamentele.


Prima Doamnă a scris și despre cum Putin a subestimat Ucraina, oamenii ei și patriotismul lor. „În timp ce propagandiștii de la Kremlin s-au lăudat că ucrainenii îi vor aștepta cu flori, ca pe niște salvatori, de fapt, ei au fost întâmpinați cu cocktail-uri Molotov.” 

Olena i-a rugat pe oficialii din Vest să „închidă cerurile și ne vom descurca cu acest război pe pământ. [...] Dacă nu-l oprim pe Putin, care amenință că va începe un război nuclear, nu va fi niciun loc sigur în această lume, pentru niciunul dintre noi. Vom câștiga datorită unității noastre. Unitate pentru iubire pentru Ucraina.”

În cele din urmă, Prima Doamna a mulțumit tuturor celor care-i ajută pe ucraineni și pe refugiați: „Vă vedem! Suntem aici să vedem și să apreciem susținerea voastră.”

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.