Paștele în Cernăuți mi-a arătat că viața continuă în ciuda sirenelor și fricii de bombardamente

Cernăuți. Un oraș ucrainean și cu o importantă populație românească a trăit Paștele într-un mod bizar. Dacă pentru unii oameni totul a fost ca în vremurile de altădată, alții nu au putut face abstracție de războiul din țara vecină. Un reporter VICE a fost în Ucraina și a trăit alături de oamenii de acolo aceste contraste, lumi diferite pe o distanță de câteva sute de metri. Oameni care au trăit un Paște total diferit de cel pe care îl știau.

Cernăuți este poate singurul oraș important din Ucraina care nu a avut de suferit de pe urma bombardamentelor armatei ruse. Asta nu înseamnă că oamenii de aici sunt scutiți de emoții. Alarmele aeriene sună aproape zilnic, o dată sau de mai multe ori. Noaptea de Înviere nu a făcut excepție – cu câteva minute înainte de ora 23.00, sirenele au sunat, iar întreg orașul s-a cufundat într-o beznă totală. Am găsit cu greu hotelul în care eram cazați, dar într-un final am ajuns în siguranță. E un sentiment iluzoriu, oricum, pentru că niciodată nu știi când poate ateriza vreo rachetă rusească. Într-un oraș în care interdicția de circulație pe drumurile publice este valabilă între orele 23.00 și 5.00, Învierea nu poate fi una ca în timpurile normale. 

Oamenii de aici s-au adaptat după nevoi, la fel ca și biserica ortodoxă ucraineană. În Sâmbăta Mare, la ora 15.00, ajungem la biserica Sfânta Parascheva. E situată în zona centrului vechi al orașului. Patrulele de poliție sunt peste tot, iar avizul de la Ministerul de Război al Ucrainei trebuie prezentat de ziariști când li se cere. Oameni în uniformă, unii dintre ei cu puștile automate la vedere. Îl abordez pe Marius, unul dintre polițiști. E născut în Vatra Dornei și a făcut școala la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, dar părinții lui au decis să se mute la Cernăuți acum opt ani. Îmi spune că el și colegii săi au misiunea de a-i proteja pe enoriași. „Suntem aici pentru a-i proteja pe oameni. Da, e o slujbă mai aparte, care se făcea de obicei pe timp de noapte, dar din motive de siguranță se face acum, ziua. A sunat și alarma antiaeriană, dar, din fericire, nu au fost bombardamente”, a mărturisit Marius.

În mod tradițional, Învierea începe după ora 23.00 în seara de sâmbătă și se termină duminică dimineață, după ora 5.00. Adică exact orele în care ucrainenii au interdicție să se deplaseze. În mod cu totul excepțional, în acest an a existat un altfel de program. Oamenii au venit la slujba de Înviere undeva pe la ora 16.00 a zilei de sâmbătă, iar două ore mai târziu plecau spre case cu Lumina Sfântă primită. E drept, una forțată, pentru că tradiția ortodoxă ucraineană spune cu totul altceva. Așa se face că la Catedrala „Sfântul Duh” din centrul orașului Cernăuți sâmbătă, la ora 18.00, era un șir întreg de oameni cu coșuri cu bucate la sfințit. Procesiunea a fost reluată duminică de la primele ore și s-a lungit până spre prânz. Vreme de război, condiții de război pentru procesiunile de Paște.

Dacă la biserici paza e maximă, în zona centrală a Cernăuțiului situația este mult mai relaxată. Pe pietonalul de pe strada Olga Kobelyanska lumea pare că a uitat cu totul de război. Terasele sunt deschise și pline, la fel și restaurantele. La cât de calmi sunt oameni ai putea spune că războiul din țara lor este doar o poveste de la televizor. Copii veseli, mame care vorbesc între ele, dar și bărbați, mulți dintre ei tineri, sunt peste tot pe această stradă pietonală. Și asta la doar câteva sute de metri de zonele unde voluntarii le oferă refugiaților câte o masă caldă. Sunt lumi diferite care pot fi văzute la o distanță de câteva minute. Iar într-un gest mai mult simbolic pentru desprinderea de perioada sovietică, autoritățile de la Cernăuți au decis să demonteze două monumente care aduc aminte de gloria fostului imperiu al lui Stalin și Brejnev. Tancul eliberator al lui Nikitin și soldatul la fel de eliberator sovietic au fost date jos de pe socluri. E un semn clar că Ucraina vrea să uite cu totul de marele frate rus.

Din atmosfera contrastelor de la Cernăuți ajungem și la Mănăstirea Bănceni, situată în apropierea graniței cu România. E o zi mohorâtă de aprilie, așa cum sunt și sufletele celor peste 1 200 de refugiați care trăiesc aici de aproape două luni. O mică alinare le aduc oamenii care lucrează la bucătărie și care s-au gândit că Paștele trebuie să fie o sărbătoare a bucuriei indiferent de context.

Peste 1 500 de ouă roșii, păscuțe și cozonac, dar și alte preparate au fost pregătite pentru acești oameni care nu mai știu ce este casa lor. „Pregătim acest Paște pentru că așa e tradiția, dar bucuria în suflet nu o avem. Ne doare sufletul pentru oamenii care au murit și nu mai pot întâmpina Paștele, ne e jale și pentru oamenii de aici, că sunt plecați de la casele lor”, a mărturisit Dina. Și cum viața merge înainte, la „Casa Pelerinului” de la Mănăstirea Bănceni au venit pe lume patru copii. Unul a plecat cu mama lui, dar ceilalți trei au rămas acolo. Botezul unuia dintre ei era programat pentru zilele de după Paște, când se aștepta ca alte două mame să nască. 

Pe 24 aprilie, ucrainenii au sărbătorit Paștele, dar această dată a căpătat, din păcate, și o însemnătate tragică – s-au împlinit două luni de când Rusia a invadat Ucraina – un război care a aruncat în aer destinele a milioane de oameni și a destabilizat pacea deja instabilă din regiune.