Cool Stuff

Rihanna a fost spectaculoasă în cadrul Met Gala 2022 și nici măcar nu a fost prezentă

Rihanna reușește să atragă atenția, chiar și atunci când nu iese din casă.

Artista nu a fost prezentă la event-ul fashion al anului, Met Gala, deoarece așteaptă primul ei copil alături de A$AP Rocky și este în al treilea trimestru de sarcină.

Cu toate astea, Vogue, publicația din spatele acestei gale, a ținut să o omagieze într-un mod unic și inedit - i-a făcut o statuie din marmură în mărime naturală, în interiorul Muzeului Metropolitan de Artă din New York.

„Statuia Eirene (cea care reprezintă Pacea) este cea mai importantă din cadrul galeriilor greco-romane din muzeu, însă acum o avem pe Rihanna, direct de pe coperta revistei Vogue din această lună”, a notat Vogue pe pagina oficială de Instagram.


Riri a pozat pentru publicație într-un body roșu din dantelă Alaïa, accesorizată cu mănuși și pantofi în aceeași culoare, într-o imagine devenită virală, care-i arată sarcina în toată splendoarea ei.


Așa cum a declarat și în interviul acordat publicației, ea nu și-a propus nicio clipă să fie convențională în această perioadă din viața ei: „Când am aflat că sunt însărcinată, m-am gândit că sub nicio formă nu voi face cumpărături la raionul de maternitate. Îmi pare rău, dar este prea distractiv să te costumezi. Nu voi lăsa partea asta să dispară, doar pentru că trupul meu se schimbă.”

Plus de asta, așa cum continuă, ea speră să inspire și alte mame: „Sper să reușim să redefinim ceea ce este considerat „decent” pentru femeile însărcinate. Corpul meu face lucruri incredibile acum și nu-mi va fi rușine cu asta. Aceste timpuri merită celebrate.”


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.