Kiss Music News

Cine este WRS, artistul care ne reprezintă țara la Eurovision 2022

România va fi reprezentată la Eurovision Song Contest 2022 de un nume relativ nou în showbizul românesc.

WRS, pe numele său real Andrei Ursu, are 28 de ani, s-a născut la Buzău și înainte să-și înceapă cariera de muzician, a fost dansator pentru artiști precum Antonia, Ruby, Corina sau Andreea Bănică.

WRS vine dintr-o familie de dansatori: ambii părinți dansează, iar atât el, cât și sora lui, au fost atrași de acest sport artistic. Primii bani i-a câștigat dansând la nunți și la evenimente private, iar într-un interviu a declarat că prin dans reușea să treacă peste momentele grele.

Cu un pas mai aproape de visul său: s-a lăsat de facultate pentru o carieră în dans

După terminarea liceului s-a mutat la București pentru a studia, dar s-a lăsat de facultate pentru că și-a dorit să devină dansator profesionist. Atunci a început să fie backup dancer pentru unele dintre cele mai cunoscute artiste din România.

În paralel, făcea parte din echipa de balet de la Vocea României și Românii au Talent. Acolo a realizat că era mai interesat de activitățile echipei de backing vocalists, așa că s-a hotărât să ceară ajutorul Crinei Mardare, o renumită profesoară de canto, ca aceasta să-i spună dacă vocea lui are potențial. “Mi-a zis: ești foarte fraier dacă nu începi să faci ceva acum!” a povestit WRS.

Primul proiect muzical: boyband-ul SHOT

La Vocea României l-a cunoscut pe Smiley, care l-a cooptat în boyband-ul SHOT: o trupă formată din 4 băieți la început de drum în industria muzicală. Cât timp a fost în SHOT, a locuit în aceeași casă cu restul membrilor, a avut primele concerte live și a învățat ce înseamnă viața în studio.

SHOT - Buza de Jos


A plecat din trupă și s-a mutat timp de 6 luni la Londra, unde a lucrat ca barman. Când s-a întors în țară în 2017, s-a angajat la Global Records și a lucrat “din spatele cortinei” cu vedete precum INNA, Carla’s Dreams, Antonia.

Cum a început proiectul WRS

După câțiva ani la Global Records, a lansat și primul single în colaborare cu ei în ianuarie 2020, chiar înainte de pandemie. Why a acumulat rapid 1 milion de vizualizări pe Youtube și ascultători din toată lumea. De atunci, WRS lansează constant piese noi și a reușit să adune fani din numeroase țări, precum Bulgaria, Spania sau Turcia.

 

În martie anul acesta, WRS a fost desemnat reprezentantul României la Eurovision 2022. El va intra în concurs în cea de-a doua semifinală joi, pe 12 mai și va interpreta piesa Llamame, care are un mesaj simplu: să te accepți pe tine așa cum ești, indiferent ce spun alții. Ne-a povestit că acest concurs înseamnă pentru el să-și demonstreze până unde poate să meargă la nivel vocal și creativ.


Eurovision Song Contest 2022 va avea loc la Torino, Italia, pe 10, 12 și 14 mai, sub sloganul Sound of Beauty. Toate cele trei show-uri vor fi difuzate de Televizunea Română pe TVR1 și TVRi începand cu ora 22:00.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.