În scurt timp de la lansare, filmul „Prey” a ajuns să fie recomandat de toți cei care l-au văzut, fiind lăudat în egală măsură de critici. De aici și succesul său enorm de care s-a bucurat, devenind cel mai vizionat film din toate timpurile de pe platforma de streaming Hulu.
„Prey” prezintă povestea unei tinere femei, Naru (interpretată de Amber Midthunder), o războinică crescută printre unii dintre cei mai mari vânători trăit în America de Nord. Înarmată cu cele mai primitive arme, Naru își urmărește și înfruntă „prada”, care se dovedește a fi un extraterestru foarte evoluat, și va face tot ce-i stă în puteri pentru a-l opri de la a-i extermina întregul trib.
„Prey” a avut premiera pe Hulu și pe Disney+, pe 5 august.
Iată 7 lucruri pe care trebuie să le știi despre acest film, cel mai de succes din întreaga franciză Predator:
1. Franciza „Predator” a fost lansată în 1987, cu primul film în care Arnold Schwarzenegger a fost cel care s-a luptat pe marele ecran cu Predatorul. Au urmat „Predator 2” (1990), „Alien vs. Predator” (2004), „Aliens vs. Predator: Requiem” (2007), „Predators” (2010), „The Predator” (2018). Așadar, „Prey” este cel de-al șaptelea film din franciză și cel mai de succes la public și la critică. De asemenea, funcționează și ca un origin story pentru apariția Predatorilor pe planeta noastră, acțiunea având loc în urmă cu 300 de ani.
2. Regizorul „Prey” este Dan Trachtenberg, cel care a oferit fanilor genului thriller o mică capodoperă a genului: „10 Cloverfield Lane”. De asemenea, el a mai regizat în trecut și episoade pentru serialele „Black Mirror” și „The Boys”.
3. Pe Hulu există două variante pentru „Prey”: una în limba engleză, alta în limba Comanche. Utilizatorii pot opta pentru oricare dintre ele. Trachtenberg a făcut acest lucru filmând de două ori scenele în care se vorbește, odată în limba engleză și odată în limba Comanche. Astfel, „Prey” a devenit primul film lansat online în care se vorbește exclusiv în limba Comanche.
4. Trachtenberg lucrează la „Prey” încă din 2022, iar titlul inițial a fost altul: „Skulls”.
5. Predatorul din „Prey” este interpretat de un fost jucător profesionist de baschet. Mai exact, de Dane DiLiegro, care a mai avut roluri costumate și în „Sweet Home”, „American Horror Stories” și „The Walking Dead”.
6. Este prima dată când eroul dintr-un film Predator este femeie. Actrița Amber Midthunder a fost lăudată pentru rolul din „Prey” și, după ce a făcut o figură frumoasă și în alte câteva seriale, se pare că acesta va fi filmul care o va transforma într-un adevărat star.
7. În „Prey” fanii francizei vor putea descoperi un altfel de Predator, unul a cărui tehnologie este mai rudimentară și care este mai sălbatic decât cei pe care i-am văzut în restul filmelor de până acum.